R** R** S***
ReclamantB**** M*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâta B**** M******* şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei următoarele sume : 356,4 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate emise în perioada mai 2012 – septembrie 2012 la care se vor adăuga şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere calculate asupra debitului restant de la data scadenţei fiecărei facturi până la data plăţii integrale; 469,35 lei reprezentând contravaloarea echipamentelor predate şi nerestituite, respectiv a unui modem date mobile + cartela SIM şi telefon fix + cartela SIM. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel care se depune la Judecătoria Salonta, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Incheiere finala dezinvestire 295/2015 din 27.10.2015Pentru ca reclamanta să depună la dosar copia lizibilă certificătă de pe procesul verbal întocmit la data de 29.06.2010.
Incheiere de sedinta din 29.09.2015