S* T********** S* P*** Q****** S***
CreditorB***** M*****
DebitorAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al creditoarei, cu privire la debitul aferent facturii emisă în data de 31.03.2011, invocată din oficiu. Admite în parte cererea precizată, formulată de creditoarea S.C. TERMOFICARE S.A., cu sediul în Vulcan, str.N.Titulescu, nr.21, bl.G1, parter, jud.Hunedoara, prin administrator judiciar QUANTUM S.P.R.L., cu sediul în Deva, str. Mărăşti, bl.D3, sc.4, ap.44, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu debitorul B***** M*****. Somează debitorul să plătească creditoarei suma de 7.636,48 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de termoficare furnizate, potrivit facturilor emise în 29.02.2012 – 30.11.2013, în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanţei de plată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, care se va depune la Judecătoria Petroşani, în termen de 10 zile de la înmânarea ori comunicarea ordonanţei de plată. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 decembrie 2015.
Hotarare 3746/2015 din 16.12.2015Amână judecarea cauzei la termenul din data de 16.12.2015 pentru când se vor cita părţile cu menţiunea de a-şi exprima un punct de vedere asupra excepţiei invocate. Pronunţată în şedinţa publică azi 11 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 11.11.2015În temeiul art. 177, alin.3 din Codul de procedură civilă, cum obligaţiile dispuse de instanţă au fost îndeplinite până la momentul pronunţării, instanţa revine asupra anulării cererii de chemare în judecată şi în consecinţă, va dispune continuarea procedurii de regularizare a cererii, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile art.194 şi art.199 şi art.200, raportat la art.1016 din Codul de procedură civilă, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru fixarea termenului de judecată. În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 1018 din Codul de procedură civilă, se fixează termen de judecată la data de 11 noiembrie 2015 pentru când se vor cita părţile şi se va comunica debitorului cererea de chemare în judecată, cu menţiunea depunerii întâmpinării, cu cel puţin 3 zile, înaintea termenului de judecată, sub sancţiunea prevăzută de art.1018, alin.3 din Codul de procedură civilă şi creditorul se va cita cu menţiunea de a depune dovada comunicării somaţiei prevăzute de art. 1014 alin. (1) C. proc. civ. sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă – art. 1016 alin. (2) C. proc. civ. Dată în camera de consiliu, şi pronunţată în şedinţa publică, azi 14 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015