R***** I***** P*** A************ P**
CondamnatAdmite cererea formulată de persoana privată de libertate ROTARU IULIAN, privind contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 814/2013 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 1127/29.10.2013 a Curţi de Apel Iaşi şi prin sentinţa penală nr. 21/2015 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la 14.09.2015. Constată că fapta din 08.01.2010, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare, cu suspendarea executării, aplicată prin sentinţa penală nr. 25/2010 a Tribunalului Florenţa, definitivă la 11.02.2010, recunoscută prin sentinţa penală nr. 21/2015 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la 14.09.2015 este concurentă cu faptele din august 2009, pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1244/2012 a Judecătoriei Iaşi, definitivă la 22.11.2012 şi în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 278/2008 a Tribunalului din Florenţa, definitivă la 09.05.2008, fiind incidente dispoziţiile privind anularea suspendării. Constată că faptele din: 08.01.2010, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentin?a penală nr. 4852/2011 a Tribunalului din Florenţa, definitivă la 18.05.2013, din 27.01.2011şi ianuarie 2012, pentru care petentul a fost condamnat la pedepse de câte 4 ani închisoare prin sentin?a penală nr. 814/2013 a Judecătoriei Vaslui, au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 7 luni închisoare cu suspendare aplicată prin sentinţa penală nr. 25/2010 a Tribunalului Florenţa, definitivă la 11.02.2010, atrăgând revocarea suspendării. Constată că prin sentinţa nr. 21/2015 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la 14.09.2015, au fost recunoscute pe teritoriul României efectele sentinţei penale nr. 4852/2011 a Tribunalului din Florenţa, definitivă la 18.05.2013, a sentinţei penale nr. 25/2010 a Tribunalului Florenţa, definitivă la 11.02.2010 şi a sentinţei penale nr. 278/2008 a Tribunalului din Florenţa, definitivă la 09.05.2008, şi a fost aplicată pedeapsa cumulată de 4 ani şi 1 lună închisoare, obţinută prin cumularea pedepselor aplicate condamnatului Rotaru Iulian prin sentin?a penală nr. 4852/2011 a Tribunalului din Florenţa, definitivă la 18.05.2013, sentinţa penală nr. 25/2010 a Tribunalului Florenţa, definitivă la 11.02.2010 şi sentinţa penală nr. 278/2008 a Tribunalului din Florenţa, definitivă la 09.05.2008, în baza ordonanţei de executare a pedepselor concurente nr. 1623/2013 SIEP din 09.07.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul din Florenţa, emisă ca urmare a revocării anterioare, la 07.07.2013, a beneficiului suspendării pentru pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 278/2008 a Tribunalului din Florenţa, definitivă la 09.05.2008. În aplicarea Deciziei RIL nr. 23/2009 dată de Î.C.C.J- Secţiile Unite în aplicarea Legii nr. 302/2002 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, constată că nu se poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzut de C.pen. român. În aplicarea art. 5 Noul Cod penal coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014 şi cu Decizia Î.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală nr. 29/2015 raportat la Decizia RIL nr. 23/2009 şi Decizia RIL nr. 42/2008 ale Î.C.C.J.- Secţiile Unite, sub aspectul tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, soluţionat potrivit art.585 Cod pr.pen., constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1968. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 814/2013 a Judecătoriei Vaslui, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor astfel: a. - pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată în cauză pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art. 208 alin.1- art.209 alin.1 lit.g Cod penal ( faptă comisă în luna ianuarie 2011 în dauna părţii vătămate Ababei Gheorghe); b. - pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată în cauză pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art. 208 alin.1- art. 209 alin.1 lit.a,g Cod penal (faptă comisă în luna ianuarie 2012 în dauna părţii vătămate Diaconu Elena Petronela) c. - pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1244 din 27.04.2012 a Judecătoriei Iaşi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art. 208 – art. 209 alin.1 lit.a,b,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; d. - pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1244 din 27.04.2012 a Judecătoriei Iaşi pentru comiterea infracţiunii de constituire sau aderare la un grup în vederea comiterii de infracţiuni prevăzută şi sancţionată de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 Cod penal. - sporul de 9 luni închisoare, pe care îl înlătură temporar. În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b, 39 şi 40 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal rap. la Decizia Î.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală nr. 29/2015, Decizia RIL nr. 23/2009 şi Decizia RIL nr. 42/2008 ale Î.C.C.J.- Secţiile Unite, contopeşte pedepsele aplicate petentului şi identificate anterior la punctele a-d cu pedeapsa cumulată de 4 ani şi 1 lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 21/2015 a Curţii de Apel Iaşi, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care potrivit art. 34 lit. b Cod penal din 1968 va adăuga un spor de 1 an şi 9 luni închisoare, urmând ca petentul condamnat Rotaru Iulian să execute pedeapsa finală de 7 ani şi 9 luni închisoare în regim privativ de libertate. În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.5 Noul cod penal, aplică petentului condamnat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal din 1968, în condi?iile prevăzute de art. 71 alin.1 Cod penal din 1968. Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, durata executată de la 3.12.2013 la zi. Dispune retragerea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentin?elor penale nr. 21/2015 a Curţii de Apel Iaşi şi nr. 814/2013 a Judecătoriei Vaslui, precum şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri, după rămânerea sa definitivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu – av. Zaharia Florin,delegaţie nr. 1562/07.12.2015 va fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2016.
Hotarare 289/2016 din 15.03.2016Amână pronunţarea la 15.03.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2016Stabileşte pronunţarea la 08.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2016amână cauza la 23.01.2016 pentru a se solicita sentinţa penală nr- 21/2015 a Curţii de Apel Iaşi
Incheiere de sedinta din 26.01.2016amână cauza la 26.01.2016 în vederea ataşării sentinţelor penale de condamnare
Incheiere de sedinta din 05.01.2016