P******** G******* L********
InculpatN***** G******* I****
InculpatF******** F******
Parte vătămatăM***** I***
Parte vătămatăÎn baza art. 233-234 alin.1 lit.dCod penal, Condamnă inculpatul P******** G******* L********,la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În baza art. 193 alin. 2 Cod penal, Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (?ase) luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 ?i art.39 alin.1lit.b Cod penal, Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare (o treime de totalul celorlalte pedepse stabilite 18 luni : 3), pedeapsa rezultată fiind de 3 (trei) ani si 6 (?ase) luni închisoare. Dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. Aplică art. 65 cod penal şi interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a, b şi n cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul, autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu partile civile, cu membrii de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceştia. 2. În baza art. 233-234 alin.1 lit. d Cod penal, Condamnă inculpatul N***** G******* I****,la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 91 alin.1 C.pen.; Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art.93 alin.1 C.pen.; Obligă inculpatul Nicola Gheorghe Ionu? să respecte pe durata termenului indicat următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii, documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.94 alin.1 C.pen.; Pe durata termenului, datele de la art.93 alin.1 lit. c-e C.pen., se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea. În baza art. 93 alin.2 C.pen.; Impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art.93 alin.3 C.pen.; Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta 80 de zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria ora?ului Bălce?ti, judeţul Vâlcea ori Primăria comunei Dicule?ti, judeţul Vâlcea, în condiţiile art. 57 din Legea nr.253/2013; În baza art.91alin.4 C.pen.; Atrage atenţia inculpatului asupra art. 96 C.pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere. 3. În temeiul art.25 şi art.397 Cod procedură penală, raportat la art.1349, 1357 şi 1382 din Codul Civil Admite în parte acţiunea civilă exercitată de păr?ile civile Firfirică Florea si M***** I***, sens în care obligă inculpatul Nicolae Gheorghe Ionu? la 130 lei, daune materiale catre Firfirică Florea si 170 lei daune materiale către M***** I***. Ia act că persoanele vătămate Firfirică Florea si M***** I*** nu s-au constituit păr?i civile fa?ă de inculpatul Petro?anu Gheorghe Lauren?iu. 4.În baza art. 399 C.pr.pen. Men?ine ca legală şi temeinică măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul P******** G******* L********,dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile, în condiţiile încheierii nr. 40/14.04.2016. Men?ine ca legală si temeinică măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul N***** G******* I****,dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile, în condiţiile încheierii nr. 40/14.04.2016. 5.În baza art.7 din Legea nr. 76/2008, Dispune prelevarea probelor biologice ale inculpa?ilor P******** G******* L********, N***** G******* I**** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. 6. În temeiul art.274 alin.1 Cod pr. penală, Obligă inculpa?ii la plata sumei de câte 400lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care câte 153 lei, fiecare inculpat, cheltuieli din cursul urmării penale). Onorariile avoca?ilor din oficiu rămân în sarcina statului, urmând a fi suportate din fondurile speciale ale Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.05.2016, la sediul Judecătoriei Bălceşti.
Hotarare 52/2016 din 10.05.2016Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 10.05.2016, ora 12:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2016Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 27.04.2016, ora 12.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016respinge cererea formulată de apărătorii inculpaţilor prin care solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din fapta prevăzută de art. 223 Cod penal în art. 193 Cod penal şi din art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal în art.243 Cod penal, însuşirea bunului găsit .Acordă termen pentru lipsa inculpatului P******** G******* L********,inculpat care urmează se cita.
Incheiere de sedinta din 07.04.2016Acordă termen pentru ca instanţa să se pronunţe cu privire la cererea de schimbare a incadrării juridice a faptei formulată de apărătorul inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016Admite cererea formulată de Reprezentantul Ministerului Public prin care solicită reaudierea părţilor vătămate Firfirică Florea şi M***** I***. SE citează părţile vătămate Firfirică Florea şi M***** I*** cu mandat de aducere. Se emite adresă către Poliţia oraşului Bălceşti să ne comunice relaţiile solicitate. Se citează martorul Păpădie Ion cu mandat de aducere. Se citează martora Petroşanu Maria.
Incheiere de sedinta din 25.02.20161. În baza art. 208 alin. 5C.pr.pen. raportat la art. 362 alin. 2 C.pr.pen., menţine ca legală şi temeinică măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul P******** G******* L********, dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului P******** G******* L******** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a)să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d)să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I*** .e)să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul N***** G******* I****, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul P******** G******* L******** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului P******** G******* L******** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. În baza art. 208 alin. 5C.pr.pen. raportat la art. 362 alin. 2 C.pr.pen., menţine ca legală si temeinică măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul N***** G******* I****, dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului N***** G******* I**** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d)să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I*** din or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 171, jud. Vâlcea, respectiv or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 214, jud. Vâlcea; e)să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul P******** G******* L********, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul N***** G******* I**** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului N***** G******* I**** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Conform art. 215 alin. 5 C.pr.pen. dispune comunicarea de îndată a unei copii de pe minută către inculpat, Poliţia Oraşului Bălceşti, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, în vederea asigurării respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care le revin. Respinge cererile inculpaţilorP******** G******* L******** şi N***** G******* I**** privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. Se citează martorii din rechizitoriu cu mandat de aducere. În baza art. 275 alin. 3) C.pr.pen.; Cheltuielile judiciare avansate de stat privind verificarea legalităţii măsurii preventive,rămân în sarcina acestuia. Acordă termen la data de 25.02.2016. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţii P******** G******* L******** şi N***** G******* I**** si pentru reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce priveşte verificarea măsurii preventive. Pronunţată în şedinţa publică din 14.01.2016, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016. În baza art. 208 alin. 5C.pr.pen. raportat la art. 362 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul P******** G******* L********, dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului P******** G******* L******** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a)să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d)să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I*** e)să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul N***** G******* I****, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul P******** G******* L******** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti.. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului P******** G******* L******** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. În baza art. 208 alin. 5C.pr.pen. raportat la art. 362 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul N***** G******* I****, dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului N***** G******* I**** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d)să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I***. e)să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul P******** G******* L********, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul N***** G******* I**** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului N***** G******* I**** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Conform art. 215 alin. 5 C.pr.pen. dispune comunicarea de îndată a unei copii de pe minută către inculpat, Poliţia Oraşului Bălceşti, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, în vederea asigurării respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care le revin. Respinge cererea inculpatului N***** G******* I**** privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. Se da termenul în cunoştinţă martorei Diaconu Maria Niculina. Se citează martorii din rechizitoriu cu mandat de aducere. În baza art. 275 alin. 3) C.pr.pen.; Cheltuielile judiciare avansate de stat privind verificarea legalităţii măsurii preventive,rămân în sarcina acestuia. Acordă termen la data de 14 ianuarie 2016. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţii P******** G******* L******** şi N***** G******* I**** si pentru reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce priveşte verificarea măsurii preventive. Pronunţată în şedinţa publică din 19 noiembrie 2015, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015. În baza art. 208 alin. 5C.pr.pen. raportat la art. 362 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul P******** G******* L********, dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului P******** G******* L******** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I*** din or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 171, jud. Vâlcea, respectiv or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 214, jud. Vâlcea; e) să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul N***** G******* I****, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul P******** G******* L******** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti.. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului P******** G******* L******** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. În baza art. 208 alin. 5C.pr.pen. raportat la art. 362 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul N***** G******* I****, dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului N***** G******* I**** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d)să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I*** din or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 171, jud. Vâlcea, respectiv or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 214, jud. Vâlcea; e)să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul P******** G******* L********, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul N***** G******* I**** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului N***** G******* I**** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Conform art. 215 alin. 5 C.pr.pen. dispune comunicarea de îndată a unei copii de pe minută către inculpat, Poliţia Oraşului Bălceşti, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, în vederea asigurării respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care le revin. Admite proba cu doi martori pentru inculpatul Petrosanu Gheorghe Laurentiu, pe latură penală. Se citează martorii din rechizitoriu, în vederea reaudierii. În baza art. 275 alin. 3) C.pr.pen.; Cheltuielile judiciare avansate de stat privind verificarea legalităţii măsurii preventive,rămân în sarcina acestuia. Acordă termen la data de 19 noiembrie 2015. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţii P******** G******* L******** şi N***** G******* I**** si pentru reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce priveşte verificarea măsurii preventive
Incheiere de sedinta din 22.10.20151. În baza art. 207 alin. 7 C.pr.pen. raportat la art. 348 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul P******** G******* L********.În baza art. 207 alin. 7 C.pr.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului P******** G******* L******** dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului P******** G******* L******** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I*** din or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 171, jud. Vâlcea, respectiv or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 214, jud. Vâlcea; e) să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul N***** G******* I****, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul P******** G******* L******** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti.. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului P******** G******* L******** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. În baza art. 207 alin. 7 C.pr.pen. raportat la art. 348 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul N***** G******* I**** În baza art. 207 alin. 7 C.pr.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului N***** G******* I**** dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului N***** G******* I**** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d)să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I*** din or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 171, jud. Vâlcea, respectiv or. Bălceşti, str. Goruneşti, nr. 214, jud. Vâlcea; e)să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul P******** G******* L********, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul N***** G******* I**** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti.. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului N***** G******* I**** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Conform art. 215 alin. 5 C.pr.pen. dispune comunicarea de îndată a unei copii de pe minută către inculpat, Poliţia Oraşului Bălceşti, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, în vederea asigurării respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care le revin. 3.În baza art.346 alin. (2) C. proc. pen. Constată legalitatea administrării probelor, efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti privind pe inculpaţi P******** G******* L******** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat şi lovire sau alte violenţe., prevazute de art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal şi art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b Cod penal şi art. 193 alin . 2 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi N***** G******* I****,trimis în judcecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevazută de art. 233-234 alin . 1 lit. d Cod penal Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii P******** G******* L******** şi N***** G******* I****. Stabileşte termen de judecată la data de 22 octombrie 2015 în şedinţă publică, pentru când se citează inculpaţii P******** G******* L******** şi N***** G******* I**** şi persoanele vătămate F******** F****** şi M***** I***. În baza art. 275 alin. 3) C.pr.pen.; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţii P******** G******* L******** şi N***** G******* I**** si pentru reprezentantul Ministerului Public în ceea ce priveşte verificarea măsurii preventive. Definitivă în ceea ce prive?te legalitatea administrării probelor, efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei.
Incheiere camera preliminara din 17.09.20151. În baza art. 207 alin. 7 C.pr.pen. raportat la art. 348 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul P******** G******* L********. În baza art. 207 alin. 7 C.pr.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului P******** G******* L******** dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În temeiul art. 207 alin. 7 C.pr.pen. stabileşte termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei controlului judiciar pe data de 17.09.2015. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului P******** G******* L******** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I***; e) să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul N***** G******* I****, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul P******** G******* L******** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului P******** G******* L******** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. În baza art. 207 alin. 7 C.pr.pen. raportat la art. 348 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul N***** G******* I****. În baza art. 207 alin. 7 C.pr.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului N***** G******* I**** dispusă prin ordonanţa prim-procurorului din data de 28.03.2015, în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În temeiul art. 207 alin. 7 C.pr.pen. stabileşte termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei controlului judiciar pe data de 17.09.2015. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului N***** G******* I**** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată Judecătoria Bălceşti şi Poliţia or. Bălceşti cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la Poliţia or. Bălceşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu se apropie de locuinţa persoanelor vătămate Firfirică Florea şi M***** I***; e) să nu se apropie de persoanele vătămate Firfirică Florea şi M***** I***, de inculpatul P******** G******* L********, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul N***** G******* I**** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia Oraşului Bălceşti. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului N***** G******* I**** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Conform art. 215 alin. 5 C.pr.pen. dispune comunicarea de îndată a unei copii de pe minută către inculpat, Poliţia Oraşului Bălceşti, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, în vederea asigurării respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care le revin. Conform art. 205 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 203 alin. 7 C.pr.pen împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie în termen de 48 de ore la comunicare.
Incheiere camera preliminara din 23.07.2015