G***** S**** A*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 374 alin. 4 c.p.p. rap. art. 396 alin. 10 c.p.p., în condiţiile art. 5 c.p, condamnă inculpatul G S A la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 86/1 Cod penal cu aplic. art. 5 c.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani şi 10 luni, calculat conform art. 86/2 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 Cod penal. În baza art. 86 indice 3 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 alin 1 lit b-d Cp, iar în baza art. 86 indice 3 alin 1 lit a Cp îl obligă să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probaţiune Argeş, la termenele stabilite de consilierii de probaţiune. În baza art. 86/3 alin. 3 lit. e c.p. impune condamnatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un autoturism pe durata termenului de încercare. În baza art. 12 din Lg. nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., 1968 a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06 octombrie 2015.
Hotarare 2520/2015 din 06.10.2015Admite cererea inculpatului G***** S**** A***** de aplicare a procedurii simplificate. Admite proba cu înscrisuri in circumstantiere solicitata de inculpat şi acordă un nou termen de judecata pentru a-i da posibilitatea sa le depună la dosar. În baza art. 353 alin 2 NCPP inculpatul are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.10.2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 01.09.2015