P***** M*******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.4 din codul de procedură penală, raportat la 335 alin.2 din codul penal şi art.396 alin. 10 din codul de procedură penală, stabileşte faţă de inculpatul P.M., pedeapsa închisorii 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art.335 alin.2 cod penal ”. În temeiul art. 83-84 din codul penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare, stabilită faţă de inculpat, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.În temeiul art. 85 alin. 1 din codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e din codul penal se comunică Serviciului de Probaţiune Arad.În temeiul art.403 alin.4 din codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau săvârşeşte o nouă infracţiune, se dispune revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei.În baza art. 274 alin.1 din codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în ambele etape procesuale, în cuantum de 500 lei.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.10.2015.
Hotarare 198/2015 din 15.10.2015Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 15.10.2015, ora 15,00. Pronunţată în şedinţa publică, azi,01.10.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2015Termen pentru pronunţare la data de 01.10.2015, ora 15,30.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2015Dispune începerea judecăţii, fixeaza termen de judecată 29.09.2015.
Incheiere camera preliminara 111/2015 din 11.08.2015