A******* V*****
InculpatAdmite sesizarea, din oficiu, de îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 341/29.03.2016 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8486/333/2015. În baza art. 278 Cod de procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 341/29.03.2016 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8486/333/2015, la primul alineat, astfel: „În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 C.p.p. raportat la art. 83 C.p. stabileşte pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare în sarcina inculpatului A******* V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.p. ” Dispune ca îndreptarea să se efectueze în ambele exemplare ale hotărârii conform dispoziţiilor art.278 alin.3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 martie 2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 31.03.2016În baza art. 396 alin. 1, 4 C.p.p. raportat la art. 83 C.p. stabileşte pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare în sarcina inculpatului A******* V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.p. În baza art. 83 alin. 1, 3, art. 84 C.p. amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A******* V***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. Potrivit art. 90 alin. 1 C.p., persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. În baza art. 404 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă pe inculpatul A******* V***** la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.03.2016.
Hotarare 341/2016 din 29.03.2016Amână pronunţarea la 29.03.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2016Stabileşte pronunţarea la 14.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Vaslui e competentă material şi teritorial să judece cauza. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1727/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul A******* V*****,trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe prev. de art.336 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A******* V*****. Stabileşte termen de judecată la Completul 5 penal specializat minori la data de 03.03.2016, termen care va fi comunicat procurorului, urmând a fi citat inculpatul. Dispune emiterea de adresă în vederea înaintării fişei de cazier judiciar. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.02.2016.
Incheiere camera preliminara 8486/333/2015 din 11.02.2016