Dosar 8558/182/2015 din 13.10.2015

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8558/182/2015
Data dosar:
13.10.2015
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 178, alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul R.A.M. fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 71, alin. 1 Cod penal din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod penal din 1969, stabileşte un termen de încercare de 4 ani şi 4 luni, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71, alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 397, alin. 1 şi art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 50, 54, 55 din Legea nr. 136/1995, rap. la art. 1357, 1390 şi 1391 Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.Z.L. şi obligă partea responsabilă civilmente S.C. Uniqua Asigurări S.A., cu sediul în Bucureşti, Bd. Dacia, nr. 30, sector 1, la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale către această parte civilă. În baza art. 55 alin. 1 din Legea 136/1995, rap. la art. 320 alin. 1 din Legea 95/2006, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S* U***** A******** S* la plata sumei de 32,13 lei, reprezentând daune materiale, cu dobânda legală aferentă calculată de la data pronunţării şi până la plata efectivă, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş Baia Mare”, cu sediul în Baia Mare, str. George Coşbuc, nr. 31, jud. Maramureş. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2016.

    Hotarare 664/2016 din 27.04.2016
  • Sedinta din data de 20.04.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2016
  • Sedinta din data de 06.04.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul R.A.M. în consecinţă: În baza art. 111, alin. 6 din OUG 195/2002, prelungeşte cu 30 de zile dreptul de circulaţie al inculpatului, începând cu data de 06.04.2016 certificat anterior cu dovada seria AB nr. 025149, eliberată la data 13.10.2014 de I.P.J. Maramureş – Serviciul Rutier. Prezenta soluţie se comunică către I.P.J. Maramureş – Serviciul Rutier. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.04.2016.

    Incheiere de sedinta din 06.04.2016
  • Sedinta din data de 23.03.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    PENTRU CA TITULARUL COMPLETULUI SĂ SE PRONUNŢE ASUPRA OBIECTIVELOR EXPERTIZEI

    Incheiere de sedinta din 23.03.2016
  • Sedinta din data de 09.03.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    ADMITE CEREREA DE PRELUNGIRE A DOVEZII DE CIRCULAŢIE FORMULATĂ DE INCULPAT.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2016
  • Sedinta din data de 24.02.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    la cererea reprezentantului Ministerului Public în vederea luării la cunoştinţă a obiectivelor la expertiza criminalistică, depuse de reprezentantul părţii responsabile civilmente şi de reprezentantul inculpatului

    Incheiere de sedinta din 24.02.2016
  • Sedinta din data de 05.02.2016 la ora 11:00

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    admite cererea de prelungire a dovezii de circulaţie

    Incheiere de sedinta din 05.02.2016
  • Sedinta din data de 27.01.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    pentru administrare probe testimoniale

    Incheiere de sedinta din 27.01.2016
  • Sedinta din data de 04.01.2016 la ora 11:00

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    ADMITE CEREREA

    Incheiere de sedinta din 04.01.2016
  • Sedinta din data de 16.12.2015 la ora 11:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Încheiere

    Se constată legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii. Fixează termen la data de 27.01.2016

    Incheiere camera preliminara din 16.12.2015
  • Sedinta din data de 02.12.2015 la ora 13:00

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    PENTRU LIPSA DE PROCEDURĂ CU PARTEA RESPONSABILĂ CIVILMENTE SC UNIQA BUCURESTI

    Incheiere camera preliminara din 02.12.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD