H**** G* I***
InculpatM****** P****
Parte civilăB****** R*****
Parte civilăS* E****** R****** A******** R********** S*
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 178 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 cod penal şi art. 396 alin. 10 cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul HOBAN IOAN – la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal din 1969. În baza art. 81 Cod Penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969 stabileşte un termen de încercare de 4 ani ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 15 din Legea 187/2012. În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. Admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile M****** P**** şi B****** R***** iar în baza art. 86 Cod de procedură penală, rap. la art. 55 alin. 1 din Legea 136/1995, obligă partea responsabilă civilmente SC Euroins România Asigurare – Reasigurare SA cu sediul în Voluntari, Şoseaua Bucureşti Nord, nr. 10, Global City Business Park, jud. Ilfov la plata către fiecare dintre părţile civile a sumei de 2100 de lei reprezentând daune materiale şi 6000 de EURO reprezentând daune morale. În baza art. 50 alin. 1 din Legea 136/1995, obligă partea responsabilă civilmente la plata către fiecare dintre părţile civile a sumei de 600 de lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceste părţi. În baza art. 274 al. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1300 RON cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.01.2016.
Hotarare 57/2016 din 20.01.2016prelungeşte dovada de circulaţie pentru următoarele 30 de zile amână pronunţarea pentru data de 20.01.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016Admite cererea formulată de inculpatul HOBAN IOAN,– CNP *********0035, fiul lui Gheorghe şi Maria, născut la data de 04.04.1946 în municipiul Firiza, jud. Maramureş, cetăţean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, domiciliat în municipiul Baia Mare, str. Oaşului, nr. 24, judeţul Maramureş şi dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria AY numărul 0042725 eliberat la data 18.06.2015 de IPJ Maramureş – Serviciul Rutier, soluţie care va fi comunicată către IPJ Maramureş – Serviciul Rutier pe o perioadă de 30 de zile începând cu data expirării dovezii anterioare.
Incheiere de sedinta din 17.12.2015pentru a se audia martora pe latura civilă
Incheiere de sedinta din 03.12.2015În baza art. 346, alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei Dispune începerea judecăţii cauzei
Incheiere de sedinta din 19.11.2015