T***** R***** N***
InculpatÎn baza art.231 alin.7 Cpp, art.242 alin.2 Cpp, art.211 alin.1 Cpp şi art.202 alin.1 Cpp: Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului T***** R***** N*** cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art.215 alin.1 Cpp pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura (Curtea de Apel Craiova) sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliţia Municipiului Craiova, conform programului de Supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin.2 lit. a) şi d) Cpp se impune inculpatului ca pe timpul controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a municipiului Craiova decât cu încuviinţarea organului care a dispus această măsură, - să nu se apropie de inculpaţii: Peşea (fost Liţă) Doru, Prioteasa Ion Cosmin, Budoi Alin, Picu Alin Mihai, Costache Petrişor Dănuţ, Brehar (fost Butoi) Ştefan Raimond, Silvian Vipale, Brătănescu Dragoş Gabriel, Capac Leonard, Albu Sebastian Marius, Albu Louis Angel, Biban Mihai Valentin, Şarpe Alexandru Nicuşor, Beică Mihail Gabriel, Săcel Gelu şi Niculescu Stoian Daniel. În baza art.215 alin.3 Cpp se atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care-i revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.215 alin.4 Cpp supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care-i revin pe durata controlului judiciar se va realiza de Poliţia Municipiului Craiova. În baza art. 231 alin.7 Cpp dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului T***** R***** N*** de sub puterea mandatului de arestare cu nr.9 emis de Curtea de Apel Craiova la 10.09.2014, în dosarul nr.3702/63/2014/a139, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art.275 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv suma de 260 lei reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu de la 13.06.2015.
Incheiere finala dezinvestire 286/2015 din 13.06.2015