P** M* I*** E****
InculpatÎn baza art. 337 Cod penal, condamnă pe inculpatul P.I.E.fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În baza art. 335 alin. 2 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de 1 an şi 2 luni închisoare şi 9 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Baia Mare sau Primăriei Bicaz, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.04.2016.
Hotarare 578/2016 din 13.04.2016la cererea apărătorului ales al inculpatului
Incheiere de sedinta din 09.03.2016pentru citarea martorului lipsă cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 10.02.2016pentru administrare probe testimoniale
Incheiere de sedinta din 13.01.2016CONSTATĂ LEGALITATEA SESIZĂRII INSTANŢEI. DISPUNE ÎNCEPEREA JUDECĂŢII. fIXEAZĂ TERMEN DE JUDECATĂ LA 13.01.2016. Respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie, formulată de inculpatul POP IOAN EUGEN, prin apărător. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.12.2015.
Incheiere de sedinta din 02.12.2015