B**** C****** I****
ReclamantS* E** E****** R****** S*
PârâtS* D***** G*** S* (***** S* E** D********** R****** S**
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta EON Energie România SA, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite acţiunea formulată de reclamantul B**** C****** I****, în contradictoriu cu pârâtele EON Energie România SA şi SC Delgaz Grid SA fostă EON Distribuţie România SA Constată că reclamantul nu datorează pârâtei suma de 2766,89 lei, reperezentând contravaloare prestări servicii imputată acestuia de pârâte. Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 998 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată, astăzi, 03.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 262/2020 din 03.02.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 03.02.2020. Pronunţată, astăzi, 20.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2020termen la data de 20.01.2020 pentru ataşarea dosarului penal
Incheiere de sedinta din 11.11.2019DOSAR NR. 8609/279/2015 ÎNCHEIERE 17.10.2016 Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul B**** C****** I****. În baza art.413 alin.1 alin 1 C.pr.civ suspendă judecata cauzei, având ca obiect”acţiune în constatare”, privind pe reclamantul B**** C****** I**** şi pârâtele S* E** E****** R****** S* şi SC EON Distribuţie România SA până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 8395/279/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.10.2016.
Incheiere suspendare din 17.10.2016DOSAR NR.8609/279/2015 ÎNCHEIERE 14.09.2016 În baza art.230 C.pr.civ preschimbă termenul de judecată de la data de 29.09.2016 la data de 17.10.2016, dată pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.09.2016.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016Amână judecarea cauzei pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016Amână judecarea cauzei pentru alte motive.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016