A******* I*****
InculpatRespinge cererea inculpatului, prin avocat ales, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen., art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A******* I*****, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., constată că infracţiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare prin sentinţa penală nr. 2413/18.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 388/21.03.2014 a Curţii de Apel Craiova, astfel că în baza art. 40 alin. 1 C. pen. descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 2413/18.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 388/21.03.2014 a Curţii de Apel Craiova şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse: -1 (un) an închisoare pentru art. 334 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 37 a) C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen.; -6 (şase) luni închisoare pentru art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 37 a) C. pen. din 1968 şi art. 3 C. pen.; -1 (un) an închisoare pentru art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. şi prin raportare la art. 43 alin. 2 C. pen. contopeşte pedepsele de mai sus cu pedeapsa dispusă prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv un spor de 10 (zece) luni, urmând ca inculpatului A******* I*****, să i se aplice o pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 5 C. pen. raportat la art. 65 alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, iar în baza art. 45 alin. 1 C. pen. raportat la art. 67 alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 83 alin. 1 C. pen. din 1968, constată că prin sentinţa penală nr. 2413/18.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 388/21.03.2014 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1107/19.05.2011 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 şi cu aplicarea art. 83 alin. 1 C. pen. din 1968, la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare stabilită mai sus adaugă pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1107/19.05.2011 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, urmând ca inculpatul A******* I*****, să execute pedeapsa rezultantă finală de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 45 alin. 5 C. pen. raportat la art. 65 alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 1 C. pen. raportat la art. 67 alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale amintite mai sus, care nu sunt contrare prezentei sentinţe. Constată că inculpatul a fost arestat de autorităţile din Germania la data de 12.05.2015 în baza Mandatului european de arestare nr. 12/08.12.2014 în vederea predării către România şi predat autorităţilor române la data de 16.07.2015. Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2590/2013 din 24.03.2014 emis de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în baza sentinţei penale nr. 2413/18.11.2013 şi Mandatul european de arestare nr. 12/08.12.2014 şi dispune emiterea unui nou Mandat de executare a pedepsei închisorii aplicate în urma prezentei hotărâri. În baza art. 72 alin. 1 C. pen. scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă perioada executată în arestul autorităţilor germane de la data de 12.05.2015 la data de 16.07.2015, iar în baza art. 40 alin. 3 C. pen. scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă ceea ce s-a executat de la data de 16.07.2015 la zi şi menţine starea de arest a condamnatului. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru avocat Ghimpău Aura, apărător desemnat din oficiu pentru faza procesuală a Camerei preliminare potrivit delegaţiei nr. 513 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 05.02.2015 şi suma de 100 lei reprezentând 50% din onorariu pentru avocat Ghimpău Aura, apărător desemnat din oficiu pentru faza de judecată potrivit delegaţiei nr. 1520 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 24.04.2015 să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2015, la sediul instanţei.
Hotarare 1932/2015 din 02.10.2015în vederea emiterii adreselor dispuse de instanţă, amână cauza şi acordă termen la data de 02.10.2015 pentru când se citează inculpatul.
Incheiere de sedinta din 11.09.2015în vederea pregătirii apărării şi emiterii adreselor dispuse de instanţă, amână cauza şi acordă termen la data de 11.09.2015 pentru când se citează inculpatul.
Incheiere de sedinta din 05.06.2015în vederea emiterii unei adrese către Baroul Mehedinţi, amână cauza şi acordă termen la data de 05.06.2015 pentru când se citează inculpatul la ambele adrese menţionate în actul de inculpare.
Incheiere de sedinta din 24.04.2015Constată că nu au fost invocate cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispune începerea judecăţii şi fixează termen la completul C17 penal pentru data de 24.04.2015 pentru când se va cita inculpatul. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.03.2015, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Incheiere camera preliminara din 27.03.2015