S* O******* V***** I******** G**** S*
ReclamantL***** M*****
PârâtAdmite excepţia de perimare invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. V. I. G. SA, în contradictoriu cu pârâtul L.M., având ca obiect pretenţii. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.03.2018.
Hotarare 852/2018 din 07.03.2018În baza art. 242 Cod procedură civilă suspendă prezenta cauză privind pe reclamanta S.C. O.V.I.G. S.A., cu sediul în …, J…, CUI …, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C.A. D.A., prin av. D.C.R. …, în contradictoriu cu pârâtul L.M., CNP …, domiciliat în …. Încheierea poate fi atacată cu recurs în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului. Instanţa pune în vedere părţilor, dispoziţiile art. 416 Cod procedură civilă, termenul de perimare fiind de 6 luni, în cazul în care, cauza rămâne în nelucrare din motive imputabile părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.07.2017.
Incheiere suspendare din 12.07.2017Amână cauza la data de 12.07.2017, C 12 C FF_Fam_v, Sala 64, ora 9:00, pentru ca reclamanta să facă dovada achitării sumei solicitate; pentru a se verifica dacă împotriva pv s-a formulat plângere contravenţională
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Amână cauza la data de 14.06.2017, C12C FF, cam 64, ora 8.30 pentru a se relua procedura de citare cu reclamanta la sediul procedural ales prin cererea de repunere pe rol cu solicitarea de a-şi îndeplini obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa
Incheiere de sedinta din 03.05.2017Amână cauza la data de 03.05.2017, C12C FF, cam 64, ora 8.30 pentru a se relua procedura de citare cu reclamanta la sediul procedural ales prin cererea de repunere pe rol cu aceeaşi menţiune
Incheiere de sedinta din 22.03.2017În baza art. 242 Cod procedură civilă suspendă prezenta cauză privind pe reclamanta SC O. V. I. G. SA, în contradictoriu cu pârâtul L. M. Încheierea poate fi atacată cu recurs în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului. Instanţa pune în vedere părţilor, dispoziţiile art. 416 Cod procedură civilă, termenul de perimare fiind de 6 luni, în cazul în care, cauza rămâne în nelucrare din motive imputabile părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.01.2017.
Incheiere suspendare din 11.01.2017Amână cauza la data de 11.01.2017, C12C FF, cam 64, ora 8.30 pentru a se comunica curatorului special acţiunea cu menţiunea să formuleze întâmpinare sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi invoca excepţii în afara celro de ordina publică; pârâtul se va cita prin publicitate
Incheiere de sedinta din 09.11.2016Termen preschimbat, ca urmare a desfiinţării completului cu particula C3C-FF, C3C-FF URG, respectiv C3C-FF EX, potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 14/2016.
Amână cauza la data de 09.11.2016, C12C FF, cam 64, ora 8.30 în vederea reluării procedurii de citare prin publicitate cu pârâtul
Incheiere de sedinta din 28.09.2016termen preschimbat ca urmare a desfiinţării completului cu particula C5C-FF, respectiv C5C-FF URG, potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 12/2016.
În temeiul art. 230 C.pr.civ. preschimbă termenul de judecată stabilit în dosarul nr. 8644/296/2015 la data de 03.10.2016, la C3C FF Stabileşte noul termen de judecată în cauză la data de 28.09.2016 la C12C FF, sala 64, ora 08:30.
Incheiere de sedinta din 08.08.2016În temeiul art. 230 C.pr.civ. preschimbă termenul de judecată din data de 20.09.2016 pentru data de 3.10.2016, complet C3C_FF sala 64, ora 8:30.
Incheiere de sedinta din 25.07.2016faţă de lipsa de procedură, se va pune în vedere reclamantei să facă dovada citării pârâtului prin publicitate într-un ziar central de largă răspândire
Incheiere de sedinta din 21.06.2016repus pe rol pentru a se cita pârâtul prin publicitate şi prin curator numit de instanţă
Incheiere de sedinta din 10.05.2016amână cauza la data de 10.05.2016, sala 64, ora 09:00, având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul
Incheiere de sedinta din 12.04.2016pentru ca reclamanta să indice noua adresa de domiciliu a pârâtului
Incheiere de sedinta din 01.03.2016