A******** -****** M**** M******
ReclamantDosar 864/103/2015 ÎNCHEIERE: Admite în parte cererea de lămurire dispozitiv a sentinţei civile nr. 1002/C/2015 din 27.05.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. 864/103/2015, formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, în numele şi pentru membrul său de sindicat, AVASÂLCĂI (SANDU) MARIA MIHAELA, în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA PROFESIONALĂ OGLINZI, jud. Neamţ şi în consecinţă: Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1002/C/2015 din 27.05.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. 864/103/2015, în sensul că dobânda legală stabilită prin hotărârea judecătoreasă şi care urmează a fi acordată priveşte dobânda penalizatoare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va putea depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată azi, 02.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Preşedinte Asistent judiciar Cîrjă Lenuţa Vraciu Bibiana Cu opinia asistentului judiciar Chirilă Brînduşa , în sensul admiterii cererii de lămurire dispozitiv a sentinţei civile nr. 1002/C/2015 din 27.05.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. 864/103/2015, în sensul că dobânda legală stabilită prin hotărârea judecătoreasă şi care urmează a fi acordată priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare. Asistent judiciar Chirilă Brînduşa
Incheierefinalacameraconsiliu din 02.07.2020În conformitate cu prevederile art. 63 al. 11 Capitolul VII din Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020, constată cauza suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă.
eroare - camera de consiliu
lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, în numele şi pentru membrii de sindicat: DINACI ELENA, ICHIM ELENA, MACSIM LILIEANA, SÂRGHI ELENA, GRIGORICI CARMINA, ALEXANDROAIA FLORENTINA, ARON VASILICA, BÎZU TEODORA, CRAIU IOAN, CRAIU MARIA, CRAIU ELENA, DĂSCĂLESCU ANCA, DIACONESCU ANA, DIACONU GHEORGHE, ICHIM IOAN, MURARU (IFTODE) ELENA, MACSIM IOAN, SÂRGHI MIHAI, SAVA EMILIA, TARHON ION, AISĂCHIOAEI VALERIA, ARUXANDI PAUL-EMANUEL, ASOLTANEI MARINICA, BÎRGĂOANU MARIA-DIANA, BÎRGĂOANU IONELA-SIMONA, BÎRLIBA GIGEL, CORTEZ ANA-MARIA, DIA MARIA, FILIP GHEORGHE, FILIP ANA, ICHIM RADU NICOLETA, MARIAN ALEXANDRU, MARIAN ELENA, METERCIUC PETRU, MOVILĂ NICOLETA, NECHITA DANIELA, OBREJA GEORGIANA, SANDU MARIA-MIHAELA, SÂRGHI ANA-MARIA, SMĂU GHEORGHE, STAN VIRGINIA, VASILESCU GABRIEL, VERMEIR OLGA, TANASA GABRIEL-ANDREI, DRUŢA (CRISTEI) DANIELA, ISTRATE ELENA, PĂSTRĂVANU GHEORGHE, DUMITRAŞCU TUDOR împotriva pârâtului LICEUL TEHNOLOGIC OGLINZI, COMUNA RĂUCEŞTI, jud. Neamţ şi în consecinţă: Obligă unitatea de învăţământ să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat, dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale, calculată pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv 02.03.2012 şi până la data plăţii efective a acestor drepturi datorate prin următoarele titluri executorii : - sentinţei civile nr. 980/C/03.09.2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 877/103/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr.1407/22.11.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău; - sentinţei civile nr. 476/C/26.03.2012, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 4425/103/2011, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare . Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă.
Hotarare 1002 C din 27.05.2015