C****** N******
ContestatorC*** D* P***** A J******** I****
IntimatAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv, începând cu data de 01.04.2014, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând ore suplimentare, acord, prime şi compensaţii atestate de adeverinţa nr.10915/18.03.2014 eliberată de către R.A.T.B. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 01.04.2014 şi până la emiterea noii decizii de recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, la data plăţii efective. Respinge cererea pentru rest. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 2614/2015 din 22.10.2015rectifică citativul cu privire la numele reclamantului în sensul că se va trece CIUPITU în loc de Ciopitu. pentru ca pârâta să depună la dosar înscrisurile aflate a dosarul de pensionare al reclamantului, înclusiv buletinul de calcul privind decizia contestată, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015