U** B***** A********
InculpatU** M****
InculpatB***** D******
Parte vătămatăS******** J******* D* A******** V*****
Parte civilăS******* J******* D* U****** V*****
Parte civilăÎn baza art. 193 alin. (2) lit. C. p., raportat la art. 83 C.p., stabileşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în sarcina inculpatului Uţă Bogdan-Alexandru sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 83 alin. (1) şi (3) C. p. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. p., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. p. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. p. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea. În baza art. 404 alin. (3) C. p. p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din C. p., referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 193 alin. (2) lit. C. p., raportat la art. 83 C.p., stabileşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în sarcina inculpatului U** M**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 83 alin. (1) şi (3) C. p. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. p., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. p. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. p. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea. În baza art. 404 alin. (3) C. p. p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din C. p., referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 19 C. pr. pen. şi art. 397 alin. (1) C. pr. pen., raportat la art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B***** D******. Obligă inculpaţii, în solidar la plata sumei de 4408 lei despăgubiri civile, din care 2408 lei reprezentând daune materiale şi 2000 lei daune morale, către partea civilă B***** D******. În baza art. 274 alin. (1) C. p. p., obligă fiecare inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare corespunzătoare fazei de urmărire penală. În baza art. 276 alin. (1) C. p. p. obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu apărător, către persoana vătămată/parte civilă B***** D******. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2016.
Hotarare 60/2016 din 20.05.2016la data de 20.05.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2016la data de 06 mai 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2016Emite adresă către inculpatul Uţă Bogdan-Alexandru pentru a transmite instanţei dacă este/nu este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cazul în care va fi găsit vinovat. Se citează din nou martorul lipsă, Borcan Mădălin, pe numele căruia se emite un nou mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.03.2016Se citează din nou martorii lipsă, pe numele cărora se emit şi mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 12.02.2016Respinge cererea inculpatului U** M****, privind restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti şi reluarea urmăririi penale, fiind tardiv formulată. Admite solicitarea Ministerului Public, privind readministrarea probelor din rechizitoriu. Admite proba cu 2 martori solicitată pe latură penală de persoana vătămată/parte civilă. Ia act că inculpaţii nu solicită probe.
Incheiere de sedinta din 15.01.2016faţă de lipsa inculpaţilor/dispune emiterea de mandate de aducere pe numele ambilor inculpaţi/prorogă discutarea cererii depuse la dosar de către inculpatul U** M****, la termenul de judecată următor.
Incheiere de sedinta din 27.11.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea administrării probelor, efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.807/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, privind pe inculpaţii U** B***** A******** şi U** M****, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin.2 C.pen. Ia act că persoana vătămată B***** D****** se constituie parte civilă cu suma de 30.000 de lei, reprezentând daune materiale şi morale. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii U** B***** A******** şi U** M****. Stabileşte termen de judecată la data de 27 noiembrie 2015 în şedinţa publică. Se citează inculpaţii U** B***** A********, U** M**** şi persoana vătămată/parte civilă B***** D******. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23 octombrie 2015, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Incheiere camera preliminara din 23.10.2015