S* H****** K***** S**
ReclamantM** I*****
PârâtM** I***** -** a* D***** L*****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de societatea reclamantă Heraeus Kulzer SRL în contradictoriu cu pârâtul M** I***** ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză în cuantum de 500 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Timi?. Pronunţată la data de 12.01.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 29/2017 din 12.01.2017Amână pronunţarea la data de 12.01.2017. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2016Amână pronunţarea la data de 29.12.2016. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2016În vederea efectuării unei adrese către Laboratorul de Expertize Criminalistice Timiş pentru a se restitui încrisurile comunicate în original.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016în vederea efectuării expertizei grafoscopice
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Încuviinţează cererile în probaţiune formulate de reprezentanţii ambelor părţi privind administrarea probei cu înscrisurile de la dosar. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să prezinte spre vedere, în original, precum şi în copie certificată pentru conformitate cu originalul, la următorul termen de judecată, protocolul de şcolarizare intitulat în limba germană „einarbeitungsplan”, având în vedere solicitarea pârâtului de a se înscrie în fals cu privire la semnătura care apare pe acest înscris. De asemenea, pune în vedere reclamantului prin reprezentant să prezinte spre vedere, în original, contractul individual de muncă al pârâtului, având în vedere că pârâtul nu a contestat semnătura de pe acest înscris. În vederea verificării semnăturii de pe înscrisul depus de către reclamantă la dosarul cauzei constând în protocolul de şcolarizare intitulat în limba germană „einarbeitungsplan”, pune în vedere pârâtului să se prezinte personal la termenul de judecată următor şi să depună la dosarul cauzei înscrisuri oficiale, pe care să apară semnătura sa, înscrisuri anterioare datei înscrisului contestat. Respinge cererea privind administrarea probei testimoniale cu martorul Bălan Alexandra, solicitată de către pârât. Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2016, NC 9 LM-PI, sala 165 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţata in şedinţa publica din 12.07.2016.
Incheiere de sedinta din 12.07.2016Amână judecarea cauzei,pentru a asigura respectarea principiului continuităţii completului de judecată , la data de 12.07.2016, sala 165, ora 9.00, completul NC9LM-PI, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.06.2016.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016