D***** I****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul D***** I**** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Mircea Vodă, jud. Brăila, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.11.2015.
Hotarare 93/2015 din 18.11.2015Amână pronunţarea la 18.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2015Stabileşte pronunţarea la 4.11.2015.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1508/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei privind pe inculpatul D***** I****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prev. de art.336 al.1 din C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D***** I****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23.09.2015.
Incheiere camera preliminara din 23.09.2015