B**** A*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.4 din codul de procedură penală, raportat la 336 alin.1 din codul penal şi art.396 alin. 10 din codul de procedură penală, stabileşte faţă de inculpatul B**** A*****, pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe ”. În temeiul art. 83-84 din codul penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită faţă de inculpat, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.În temeiul art. 85 alin. 1 din codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e din codul penal se comunică Serviciului de Probaţiune Arad.În temeiul art.403 alin.4 din codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau săvârşeşte o nouă infracţiune, se dispune revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei.În baza art. 274 alin.1 din codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în ambele etape procesuale, în cuantum de 500 lei.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.11.2015.
Hotarare 214/2015 din 16.11.2015Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 16.11.2015, ora 15,00. Pronunţată în şedinţa publică, azi,10.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2015preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial; de la data 10 octombrie 2015, ora 10, la data de 10 noiembrie 2015, ora 10.00.
Rezolutie din 10.10.2015În temeiul art. 346 alin. 2 din codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.203/P/2015 din data 30.06.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu privind pe inculpatul B.A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art.336 al.1 cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B.A. şi stabileşte termen de judecată în data de 10.10.2015, ora 10, 00; complet P4, pentru când se citează inculpatul, se solicită fişa de cazier judiciar a inculpatului.În baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Ineu şi inculpatului B.A..Definitivă.Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22.09.2015.
Incheiere camera preliminara 133/2015 din 22.09.2015