Dosar 886/273/2015 din 12.06.2015

abandonul de familie (art.378 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 886/273/2015
Data dosar:
12.06.2015
Instanta:
Judecătoria Oravița
Departament:
Dosare Civil - Penal
Obiect:
abandonul de familie (art.378 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C4J
  • Condamnare

    În baza art. 305 alin. 1 lit. c C.p. din 1969, cu aplicarea art.396 alin 10 Cpr.pen. raportat la art. 5 Cpen, condamnă pe inculpatul M**** I***pedeapsa de: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. În baza art. 81. C.P din 1969 cu aplicarea art.5 Cpen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 8 luni, reprezentând termen de încercare, potrivit art. 82 alin. 2 C.P din 1969 cu aplicarea art.5 Cpen. În temeiul art. 404 C.pr.p. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.p. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. Respinge pretenţiile civile în cuantum de 3.300 de lei, cu titlu de daune materiale, formulate de partea civilă C********* E*******.

    Hotarare 157/2015 din 10.11.2015
  • Sedinta din data de 03.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C4J
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei pentru data de 10 noiembrie 2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2015
  • Sedinta din data de 06.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C4J
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de inculpat, în vederea depunerii de acte în circumstanţiere, respectiv chitanţe cum a plătit pensia de întreţinere datorată. Depunerea de către inculpaţi de acte în circumstanţiere, respectiv chitanţe cum a plătit pensia de întreţinere datorată. Amână judecarea cauzei pentru data de 03.11.2015, termen dat în conştiinţă celor prezenţi şi în vederea prezentării inculpaţilor, pentru a depune acte în circumstanţiere, respectiv chitanţe cum a plătit pensia de întreţinere datorată.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2015
  • Sedinta din data de 08.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C4CP
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 165/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa privind pe inculpatul M**** I*** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „ abandon de familie” prev. de art. 378 alin.1, lit. c Cod Penal, (cu referire la art. 305 Vechiul Cod penal), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** I***.

    Incheiere camera preliminara din 08.09.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD