Z**** D*****
InculpatP** M************
Parte vătămatăÎn baza, art.396 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 233 al.1 , art.234 al.1 lit. d, a art.396 alin.10 raportat la art. 375 alin.1 Noul Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Z. D.la pedeapsa de 3 ani închisoare în dauna părţii vătămate P.M.A.În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul instituţiilor din comunitate unde domiciliază inculpatul, pe o perioadă de 90 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin 4 lit. a cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată măsura preventivă a arestului preventiv luat pe perioada 05.06.2015 până la data pronunţării prezentei hotărâri. În baza art. 241 alin 1 lit. b cod procedură penală constată încetată de drept măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat prin încheierea nr. 24 din data de 05 iunie 2015. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză . În baza art.274 alin.1 din Noul Cod de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire şi judecată, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.07.2015.
Hotarare 95/2015 din 24.07.2015În baza art.348 alin. (2) raportat la art.207 alin.4 Noul Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul Z.D. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Z.D. aceasta urmând a fi verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, conform art.207 alin.(6) Noul Cod de procedură penală. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, conform art. 205 alin. 1 Noul Cod de procedură penală. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 491/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, privind pe pe inculpatul Z.D., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. şi ped. de art. 223, art. 234 alin. 1 lit. d din Codul Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z**** D***** şi stabileşte termen de judecată la data de 24 iulie 2015, pentru când se va cita inculpatul şi partea vătămată. În baza art. 275 alin. (3) Noul Cod de procedură penală cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului. Definitivă în ceea ce priveşte începerea judecăţii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09 iulie 2015, ora 10, 00.
Incheiere camera preliminara 88/2015 din 09.07.2015În baza art.348 alin. (2) raportat la art.207 alin.4 Noul Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul Z.D.. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Z**** D*****, aceasta urmând a fi verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, conform art.207 alin.(6) Noul Cod de procedură penală. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronun?are, conform art. 205 alin.1 Noul Cod de procedură penală. Pronunţată în Cameră de Consiliu, azi, 18 iunie 2015, ora 15.15.
Incheiere de sedinta din 18.06.2015