P******** D* P* L**** J********** B*****
ApelantC***** V***** G******
Intimat InculpatR****** N******
Intimat Persoană vătămatăO***** S***** C***** C******** C****** P*** R** L****
Intimat Parte civilăAdmite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2966/17.12.2014 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 8907/197/2014 pe care o desfiinţează în totalitate. Rejudecând cauza: În baza art. 108 alineat 1 litera a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 396 alineat 10 Cod de procedură penală, condamnă inculpatul Căţean Vasile Gabriel la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 71 Cod penal din 1968 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 literele a, teza a II-a şi b Cod penal din 1968. În baza art. 81 Cod penal din 1968 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. În baza art. 83 Cod penal din 1968 procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alineat 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. În baza art. 397 Cod de procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de Ocolul Silvic Codrii Cetăţilor Codlea şi obligă inculpatul la plata sumei de 952 de lei către partea civilă cu titlu de daune materiale. Ia act că persoana vătămată Rîpeanu Nicolae nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 litera b Cod penal din 1968 confiscă de la inculpat motoferăstrăul marca Husqvarna folosit la săvârşirea infracţiunii. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la judecata în fond. În baza art. 275 alineat 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.05.2015.
Hotarare 390/2015 din 20.05.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 20 mai 2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 6 mai 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2015