V**** C******** I**
CondamnatRespinge sesizarea formulată în contradictoriu cu intimatul condamnat V**** C******** I**, ca rămasă fără obiect. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară. Pronunţată în şedinţa publică azi 27.10.2015.
Hotarare 154/2015 din 27.10.2015Acordă un ultim termen intimatului - condamnat pentru a face dovada achitării întregii sume reprezentând amendă penală şi pentru a prezenta acte medicale în susţinerea apărării sale.
Incheiere de sedinta din 15.09.2015Amână cauza în vederea efectuării unei anchete sociale privind situaţia condamnatului.
Incheiere de sedinta din 07.07.2015Amână cauza în vederea citării condamnatului cu mandat de aducere, prezenta acestuia fiind necesară pentru soluţionarea cauzei; se vor efectua adrese către instituţiile statului, respectiv : AFPO, Primarie, Casa de Pensii, AJOFM, pentru a vedea daca acesta realizează venituri sau daca figurează înscris în ROL cu bunuri.
Incheiere de sedinta din 26.05.2015