M**** N****
PetentAdmite în parte cererea formulată de către petent. Dispune acordarea asistenţei extrajudiciare prin avocat în vederea formulării şi depunerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată ca şi obiect şi cadru procesual pasiv în cuprinsul prezentei cereri, precum şi acordării consultaţiei juridice aferente formulării acţiunii respective. Stabileşte onorariu provizoriu cuvenit pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică extrajudiciară în cuantum de 250 lei. Dispune emiterea unei adrese către Baroul Constanţa pentru numirea unui avocat din oficiu pentru petent. Respinge capătul de cerere privind ajutorului public sub forma asistenţei juridice judiciare prin avocat în cadrul dosarului civil ce se va forma după depunerea acţiunii, ca prematur formulată. Respinge capătul de cerere privind cererea de ajutor public sub forma scutirii de la plata taxei de timbru aferente unei acţiuni viitoare ca lipsit de obiect. Respinge capătul de cerere privind cererea de ajutor public sub forma scutirii de la plata onorariului de expert, ca prematur formulat. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare pentru capetele de cerere respinse. Soluţionat în Camera de consiliu şi pronunţat în şedinţă publică, azi, 17.04.2015.
Incheiere finala dezinvestire 6689/2015 din 17.04.2015