G**** G*****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focşani. În temeiul art. 59 C.pen. si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului G**** G*****, în prezent deţinut in Penitenciarul Focşani, din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicata prin sentinta penală nr. 868/2011, pronunţata de Judecătoria Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (art.211 C.pen.). Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării condiţionate. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 999/2011/2012 emis de Judecătoria Buzău. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu (avocat Duca Diana cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1940/10.08.2015 emisă de Baroul Vrancea), în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 august 2015.
Hotarare 1559/2015 din 12.08.2015