O*** A******
Parte civilăH***** G*******
InculpatÎn baza art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. e Cod penal şi art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H***** G******* în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În baza art. 67, alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65, alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a şi b Cod penal, ce se va executa în condiţiile art. 65, alin. 3 Cod penal. În baza art. 399, alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 1213/09.10.2015 pronunţată de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, în dosarul nr. 8478/182/2015. În baza art. 72, alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 08.10.2015 la zi. În baza art. 7 din Legea 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J. În baza art. 397 alin. 1, art. 25 alin. 1 şi art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă O.A. şi obligă inculpatul la plata sumei de 234 lei reprezentând daune materiale către această parte civilă. În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile apărătorilor din oficiu av. Deneş Maria, în cuantum de 260 lei, care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului în faza de urmărire penală, şi av. Chiş Alexandra, în cuantum total de 520 lei, care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, rămân în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2015.
Hotarare 1585/2015 din 11.12.2015Constată legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii. Fixează termen de judecată 02.12.2015 În baza art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208 Cod procedură penală şi art. 207, alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul H***** G*******, jud. Maramureş, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. e Cod penal, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură dispusă prin Încheierea penală nr. 1213/09.10.2015 a Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 49/UP/09.10.2015, pe care o menţine pentru următoarele 60 de zile. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de inculpat, prin apărător. În baza art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 23.11.2015