S* T****** B*** S*
ReclamantH**** I***
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. Termica Brad SA , în contradictoriu cu pârâtul H**** I***, având ca obiect cerere de valoare redusă (art.1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă), şi în consecinţă:Obligă pe pârâtul Hanes Ioan să plătească reclamantei suma de 1988,85 lei potrivit contractului nr. 3226/12.02.2007 încheiat între părţi şi suma de 62,69 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin.3 din contractul intervenit între părţi. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Potrivit art. 1030 aliniatul 3 din Noul Cod de procedură civilă prezenta hotărâre este executorie de drept.Potrivit art. 1032 aliniatul 1 din Noul Cod de procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad.Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 14.07.2015.
714/2015 din 14.07.2015