R***** G******
Intimat- În baza art. 279 Cod procedură penală, dispune înlăturarea omisiunii vădite din minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 2042 bis/12.06.2015 pronunţată în dosarul nr. 9051/245/2015 al Judecătoriei Iaşi, în sensul că, după dispoziţiile privind cheltuielile judiciare, se va adăuga următorul paragraf: „Stabileşte onorariu pentru SC ONU TRAD SRL – D Iaşi, prin doamna traducător Alina Irimia, suma de 100 lei, care urmează să fie achitată de către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Iaşi”. În baza art. 278 alin. 3 Cod procedură penală dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni la sfârşitul actului corectat.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.06.2015În baza dispoziţiilor art. 233 – art. 247 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi Decizia – cadru 2005/214/JAI din 24.02.2005 a Consiliului Uniunii Europene privind principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, admite cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulată de autorităţile slovene şi, în consecinţă: Dispune recunoaşterea sancţiunii pecuniare în cuantum de 300 euro, aplicată intimatului R.G sancţiune aplicată de Secţia de poliţie Murska Sobota prin hotărârea 0000106410520 din data de 16.06.2013, definitivă la 25.06.2013 şi executorie la 26.07.2013. Dispune executarea sancţiunii pecuniare mai sus menţionată, respectiv executarea efectivă a sumei de 1861,11 lei (echivalentul în lei al sumei de 417,29 euro, calculată la cursul oficial al BNR la data pronunţării prezentei sentinţe penale). Copie de pe prezenta hotărâre, rămasă definitivă, se va comunica autorităţilor solvene, respectiv Secţiei de poliţie rutieră Murska Sobota, cu sediul în Ulica arhitekta Novaka 11, 9000 Murska Sobota, Slovenia, cu luarea în considerare a numărului de referinţă al dosarului, cu indicarea numărului de referinţă al dosarului, respectiv 2203-42/2014 (3G611-33), precum şi Ministerului Justiţiei, Serviciul Cooperare judiciară în materie penală. În baza disp.art. 349 şi art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 100 lei, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Hotarare 204200/2015 din 12.06.2015Stabileste termen pentru pronuntare la data de 12.06.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2015In vederea traducerii inscrisurilor emise de autorităţile judiciare slovene, acorda termen la data de 03.06.2015
Incheiere de sedinta din 06.05.2015