C**** M***** A*****
InculpatD**** M***** D***
InculpatI******* D**** G******
InculpatÎn temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin. 1 lit.b) şi alin.2, art. 202 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ şi dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.11.2015 până la data de 10.12.2015 inclusiv, a inculpatului CREŢU MARIUS-ANDREI, aflat în Centrul de reţinere şi arest preventiv Neamţ, cercetat în dosarul de urmărire penală nr.5856/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin.1 şi 3 lit.f Cod penal, respingând ca nefondată solicitarea acestuia de a se dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau luarea măsurii preventive a controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin.2 şi art. 202 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ şi dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.11.2015 până la data de 10.12.2015 inclusiv, a inculpatului -DARIE MARIAN-DORU, aflat în Centrul de reţinere şi arest preventiv Neamţ, cercetat în dosarul de urmărire penală nr.5856/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin.1 şi 3 lit.f Cod penal, respingând ca nefondată solicitarea acestuia de a se dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau luarea măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin.2 şi art. 202 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ şi dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.11.2015 până la data de 10.12.2015 inclusiv, a inculpatului IORDACHE DORIN-GABRIEL, aflat în Centrul de reţinere şi arest preventiv Neamţ, cercetat în dosarul de urmărire penală nr.5856/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la viol, prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art. 218 alin.1 şi 3 lit.f Cod penal, respingând ca nefondată solicitarea acestuia de a se dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau luarea măsurii preventive a controlului judiciar. În baza art.272 Cod Procedură Penală nou dispune avansarea onorariului avocatului desemnat din oficiu inculpatului DARIE MARIAN-DORU din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Neamţ, în sumă de 130 lei pentru avocat Sturzu Bogdan. Cheltuielile judiciare avansate de stat se vor stabili odată cu fondul cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore care curge de la pronunţare. Dată în camera de consiliu, azi, 11.11.2015, ora 1715. Judecător de drepturi şi libertăţi, Cătălin Mirel Mormoe
Incheiere masuri preventive faza de UP 56/DL din 11.11.2015