C*** G* G******* C****
InculpatHot.În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 şi art.43 alin.5 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Creţ Gheorghe Călin, , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată de inculpat în regim de detenţie. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b şi i Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 2 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b şi i Cod penal. În baza art. 398, art. 272 Cod procedură penală dispune virarea sumei de 260 lei din bugetul Ministerului de Justiţie, în contul domnului avocat Moţ Petru, cu titlul de onorariu avocat din oficiu pentru inculpatul Creţ Gheorghe Călin. În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul Creţ Gheorghe Călin, cu datele de identificare de mai sus, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei prezentei hotărârii judecătoreşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.11.2015.
Hotarare 194/2015 din 02.11.2015T.02.11.2015 Amână cauza pentru a se cita inculpatul şi a se emite mandat de aducere. Pentru a se cunoaşte dacă inculpatul este arestat sau nu.
Incheiere de sedinta din 08.10.2015T: 08.10.2015 Constată legalitatea actului de sesizare al instanţei. Admite cererea de amânare formulată de inculpat.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015