F******* C***** d** a*** C****** V***** D******
ReclamantB**** M******
PârâtR**** P******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta – pârâtă Farmazon Călina, prin reprezentant convenţional, avocat Văduva Daniela Mădălina, în contradictoriu cu pârâtele – reclamante: B**** M****** şi R**** P******, ambele prin reprezentant convenţional, avocat Vasilescu Constanţa. Constată valabilitatea testamentului autentificat prin Încheierea de Autentificare numărul 1944 din data de 18 iunie 2009 de B.N.P. Jianu Georgeta Cristina. Respinge petitul cererii de chemare în judecată prin care reclamanta – pârâtă Farmazon Călina a solicitat să se constate de către instanţa de judecată calitatea acesteia de unică moştenitoare a defunctului Rădoi Ion, decedat la data de 12.11.2009 în oraşul Filiaşi, judeţul Dolj. Admite în parte cererea reconvenţională, aşa cum a fost precizată în scris şi depusă la dosar la termenul de judecată din data de 05 octombrie 2016, cerere reconvenţională formulată de pârâtele – reclamante: B**** M****** şi R**** P******, ambele prin reprezentant convenţional, avocat Vasilescu Constanţa, în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă Farmazon Călina, prin reprezentant convenţional, avocat Văduva Daniela Mădălina. Constată nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 50/2010 eliberat la data de 02.11.2010 de B.N.P. Drăghici Florea în dosarul notarial nr. 54/2010. Respinge petitul cererii reconvenţionale prin care pârâtele – reclamante: B**** M****** şi R**** P******, ambele prin reprezentant convenţional, avocat Vasilescu Constanţa, au solicitat să se constate de către instanţa de judecată nulitatea absolută a testamentului autentificat prin Încheierea de Autentificare numărul 1944 din data de 18 iunie 2009 de B.N.P. Jianu Georgeta Cristina. În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008 Republicată privind ajutorul public judiciar în materie civilă, Cheltuielile procesuale în sumă de 1.115,38 lei, avansate de către stat, cu privire la care reclamanta – pârâtă Farmazon Călina a beneficiat de ajutor public judiciar prin Încheierea şedinţei din Camera de Consiliu din data de 09 noiembrie 2015, rămân în sarcina acestuia. Compensează restul cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2016.
Hotarare 611/2016 din 17.11.2016În temeiul dispoziţiilor art. 210 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă republicat, Dispune disjungerea petitului cererii reconvenţionale, astfel cum a fost precizat prin cererea depusă la dosar la data de 23.06.2016, formulată de pârâtele – reclamante: B**** M****** şi R**** P******, în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă Farmazon Călina, petit având ca obiect "partaj succesoral". Stabileşte termen de judecată al petitului cererii reconvenţionale, astfel cum a fost precizat prin cererea depusă la dosar la data de 23.06.2016, având ca obiect "partaj succesoral", la data de 14 decembrie 2016, pentru când vor fi citate, în calitate de reclamante, B**** M****** şi R**** P******, iar, în calitate de pârâtă, Farmazon Călina. În prezenta cauză, amână pronunţarea hotărârii la data de 17 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 noiembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2016Pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamantei – pârâte Farmazon Călina, avocat Văduva Daniela – Mădălina, să depună la dosar dovada că autoturismul marca "Dacia" ce a aparţinut defunctului Rădoi Ion a fost inclus în "Programul Rabla" şi voucherul primit în schimbul acestuia. Pune în vedere reprezentantului convenţional al pârâtelor – reclamante: B**** M****** şi R**** P******, avocat Vasilescu Constanţa, să timbreze petitul cererii reconvenţionale prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 50/2010 eliberat la data de 02.11.2010 de Biroul Notarului Public Drăghici Florea în dosarul notarial nr. 54/2010, la valoarea de 700 lei, sub rezerva completării taxei judiciare de timbru, după ce la dosar se vor depune înscrisuri doveditoare de către reclamanta – pârâtă.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Apreciind, în lumina ansamblului paragrafului 1 al art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil, care înglobează principiul egalităţii armelor şi dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al procedurii, că acesta implică, în parte, facultatea de a lua cunoştinţă de observaţiile sau actele depuse de cealaltă parte şi de a le discuta, încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al reclamantei – pârâte Farmazon Călina, avocat Văduva Daniela – Mădălina, pentru a da posibilitatea să se observe precizarea la cererea reconvenţională depusă la dosar de pârâtele – reclamante: B**** M****** şi R**** P****** la data de 23.06.2016 şi să formuleze apărările pe care le consideră necesare. Pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamantei – pârâte Farmazon Călina, avocat Văduva Daniela – Mădălina şi reprezentantului convenţional al pârâtelor – reclamante: B**** M****** şi R**** P******, avocat Vasilescu Constanţa, să depună la dosar încheierile emise de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de Codul Civil în ceea ce îl priveşte pe defunctul Rădoi Ion, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 193 alin. 3 din Codul de procedură civilă republicat. Pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamantei – pârâte Farmazon Călina, avocat Văduva Daniela – Mădălina, să îl prezinte, necitat, la următorul termen de judecată, pe martorul Cosopol Nelu.
Incheiere de sedinta din 06.07.2016Instanţa, din oficiu, invocă excepţia lipsei de interes al reclamantei – pârâte Farmazon Călina în promovarea petitului prin care se solicită să se constate valabilitatea testamentului autentificat prin Încheierea de Autentificare nr. 1944 din data de 18 iunie 2009 de Biroul Notarului Public Jianu Georgeta Cristina şi având în vedere că, pentru soluţionarea acestei excepţii este necesară administrarea aceloraşi probe necesare dezlegării fondului cauzei, uneşte excepţia cu fondul. Pune în vedere pârâtelor – reclamante: B**** M****** şi R**** P******, prin reprezentant convenţional, avocat Vasilescu Constanţa, să depună la dosar o cerere precizatoare a cererii reconvenţionale, în cuprinsul căreia să arate în mod clar solicitările pe cale reconvenţională, respectiv dacă se solicită partajarea averii succesorale rămase după defunctul Rădoi Ion, decedat la data de 12.11.2009, cu ultim domiciliu în oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, reducţiunea liberalităţilor excesive, cu indicarea moştenitorilor autorului Rădoi Ion şi a bunurilor care compun masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, a motivelor de fapt şi de drept, precum şi să depună înscrisuri în dovedirea solicitărilor formulate, să propună probe şi să timbreze cererea reconvenţională conform art. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, demersuri ce urmează a fi făcute cu respectarea prevederilor art. 209 alin. 3 din Codul de procedură civilă republicat, raportate la dispoziţiile: art. 194 lit. b) – lit. e) şi art. 197, ambele din Codul de procedură civilă republicat. Prorogă administrarea probatoriului, după ce la dosar se va depune precizarea sus – arătată şi va dispune citarea martorilor încuviinţaţi la termenul anterior de judecată.
Incheiere de sedinta din 15.06.2016Din oficiu, având în vedere că raportul juridic o impune, dispune introducerea în cauză, în calitate de pârâtă – reclamantă, a numitei R**** P******. În temeiul dispoziţiilor: art. 237 alin. 2 pct. 7) şi art. 258, ambele din Codul de procedură civilă republicat, coroborate cu prevederile art. 255 din Codul de procedură civilă republicat, Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii nominalizaţi în cererea de chemare în judecată, respectiv în înscrisul intitulat "întâmpinare şi cerere reconvenţională". În temeiul dispoziţiilor art. 311 alin. 1 din codul de procedură civilă republicat, Dispune citarea martorei Bălă Smaranda, propusă de reclamanta – pârâtă şi a martorilor: Chimigeriu Maria şi Dobre Vasilica, propuşi de pârâtele – reclamante. Pune în vedere reclamantei – pârâte să prezinte martorul Cosopol Nelu necitat la următorul termen de judecată, în vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 04.05.2016Admite în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată în dosarul numărul 915/230/2015 al Judecătoriei Filiaşi de reclamanta Farmazon Călina, pârâtă fiind B**** M******. Scuteşte reclamanta Farmazon Călina de plata a 50% din cuantumul sumei de 2.230,77 lei datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru stabilită în sarcina acesteia, respectiv de plata sumei de 1.115,38 lei. Pune în vedere reclamantei Farmazon Călina să achite suma de 1.115,38 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru şi să depună la dosar dovada achitării, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată. Se va comunica prezenta încheiere părţilor. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 09 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 09.11.2015