Dosar 919/246/2015 din 08.07.2015

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 919/246/2015
Data dosar:
08.07.2015
Instanta:
Judecătoria Ineu
Departament:
Secţie unică
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.09.2015 la ora 12:00

    Complet: P1
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art 228 alin. 1, raportat la art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din codul penal, în condiţiile art. 41 al. 1 din codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 din codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul I.D.R., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 65 alin. 1 din codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 67 alin. 1 din codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 250 alin. 1 din codul penal, în condiţiile art. 41 al. 1 din codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 din codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul I.D.R., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. În temeiul art. 65 alin. 1 din codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 67 alin. 1 din codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 38 alin. 1 din codul penal şi a art. 39 alin. 1 lit. b din codul penal, aplică inculpatului I.D.R. pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, la care se adaugă sporul 1/3 din cealaltă pedeapsă (1/3 din 4 ani = 1 an şi 4 luni), pedeapsa rezultantă fiind de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare, care se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 5 raportat art. 45 alin. 3 lit. a şi art. 65 alin. 1 din codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei rezultante finale a închisorii. În baza art. 45 alin. 3 lit. a din codul penal, raportat la art. 67 alin. 1 din codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În temeiul art. 72 din codul penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. a din codul de procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 26.06.2015, la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 din codul de procedură penală, raportat la art. 362 din codul de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului I.D.R. (mandat de arestare preventivă nr. 5/UP/27.06.2015 emis de Judecătoria Ineu). În baza art. 19, 23 alin. 3, art. 397 din codul de procedură penală, raportat la art. 1.357 din codul civil, admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul I.D.R. să plătească părţii civile H.F., suma de 604 lei reprezentând daune materiale (prejudiciul nerecuperat). În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 teza I din codul de procedură penală, obligă pe inculpatul I.D.R. la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 500 lei în faza de urmărire penală şi suma de 400 lei în faza de judecată. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 teza II din codul de procedură penală, onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Public în contul Baroului Arad pentru faza de urmărire penală (520 lei – av. Morodan Minodora, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 280/26.06.2015), respectiv din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad pentru faza de cameră preliminară şi judecată (130 lei – av. Morodan Minodora, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 300/13.07.2015, 260 lei– av. Morodan Minodora, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 351/21.07.2015 şi 260 lei - av. Morodan Minodora, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 352/21.07.2015). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţa publică din 7.09.2015.

    Hotarare 184/2015 din 07.09.2015
  • Sedinta din data de 01.09.2015 la ora 9:00

    Complet: P1
  • Amână cauza

    Termen pentru pronunţare 07.09.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.09.2015
  • Sedinta din data de 04.08.2015 la ora 9:00

    Complet: P1
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 2 din codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 467/P/2015 din data 7.07.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu privind pe inculpatul I.D.R., în prezent aflat în Penitenciarul Arad, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: „ furt califica”, prevăzută de art. 228 alin. 1, raportat la art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din codul penal şi „efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, prevăzută de art. 250 alin. 1 din codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din codul penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I.D.R. şi stabileşte termen pentru judecarea cauzei de către Completul P1 pentru data de data de 1.09.2015, ora 9. 00, pentru când: se citează inculpatul şi persoana vătămată (cu menţiunea că se poate constitui parte civilă înainte de începerea cercetării judecătoreşti), se va anunţa apărătorul din oficiu al inculpatului cu privire la termenul de judecată stabilit, se va solicita fişa de cazier actualizată a inculpatului, se va emite adresă către compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Ineu pentru a înainta la dosar: sentinţa penală nr. 371 din 15.12.2004 a Judecătoriei Ineu, sentinţa penală nr. 66 din 22. 03. 2005 a Judecătoriei Ineu, sentinţa penală nr. 64 din 24.06.2008 a Judecătoriei Ineu şi sentinţa penală nr. 8 din 24.01.2012 a Judecătoriei Ineu, toate cu întocmirea referatului specific privind rămânerea definitivă şi executarea. În baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală, prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi inculpatului I.D.R. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 4.08.2015, ora 9:24.

    Incheiere camera preliminara 107/2015 din 04.08.2015
  • Sedinta din data de 04.08.2015 la ora 9:25

    Complet: P1_sup
  • Amână cauza

    În baza art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 alin. 2 din codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 5/27.06.2015 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 866/246/2015, faţă de inculpatul I.D.R., în prezent aflat în Penitenciarul Arad, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: „furt calificat”, prevăzută de art. 228 alin. 1, raportat la art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din codul penal şi „efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, prevăzută de art. 250 alin. 1 din codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din codul penal. În baza art. 208 alin. 2 şi 3 raportat la art. 207 alin. 4 din codul de procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I.D.R.. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 din codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4.08.2015, ora 10:16.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 04.08.2015
  • Sedinta din data de 13.07.2015 la ora 10:00

    Complet: P1
  • Amână cauza

    În temeiul art. 348 raportat la art. 207 alin.4 din codul de procedură penală.Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I*** D***** R****** prin încheierea nr. 5/27.06.2015 a Judecătoriei Ineu, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu numărul 5/UP din 27.06.2015.În baza art. 242 alin. 2 din codul de procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului I*** D***** R******, de înlocuire a masurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.Stabileşte termen la data de 4.08.2015, ora 9, 00; pentru când se citează inculpatul şi partea civilă; termen până la care inculpatul şi apărătorul, pot formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.Se emite adresă către Baroul Arad pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să acorde asistenţă juridică inculpatului în camera preliminară şi la judecata pe fond.În baza art. 275 alin. 3 din codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.Pronunţată astăzi, 13.07.2015, ora 10, 39; în camera preliminară.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 13.07.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD