P******** I***** I****
Reclamant ReclamantM******** A**
Pârât PârâtAdmite cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de reclamantul P******** I***** I****, în contradictoriu cu pârâta M******** A**, fost administrator al debitoarei SC Delta Eurofish SRL. Obligă pârâta M******** A**, în calitate de fost administrator al debitoarei SC Delta Eurofish SRL, să suporte din averea proprie, pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 69.859 lei. Executarea silită împotriva foştilor administratori se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. Sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv de creanţe, pus la dispoziţia sa de practicianul în insolven?ă. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.06.2015.
Hotarare 450/2015 din 05.06.2015Faţă de împrejurarea că prin încheierea de şedinţă nr. 4/17.02.2015 i-a fost admisă cererea de abţinere iar în urma distribuirii aleatorii a cauzei aceasta a fost repartizată completului de judecată C1 FF, va dispune scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea acesteia spre competentă soluţionare completului de judecată legal investit.SCOATE CAUZA DE PE ROL ŞI O TRIMITE COMPLETULUI DE JUDECATĂ C1 FF.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată. Dispune scoaterea de pe rol a cauzei şi înregistrarea dosarului pe rolul completului C1FF. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.04.2015.
Incheiere finala dezinvestire 350/2015 din 20.04.2015Admite cererea de abţinere Dispune retragerea domnului judecător sindic Onofreiciuc Dranca Gheorghe de la judecarea pricinii. Trimite cauza Arhivei Tribunalului Suceava în vederea unei noi repartizări aleatorii, cu excluderea completului C2FF. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 Februarie 2015.
Incheiere abtinere 4/2015 din 17.02.2015