G******* P*******
InculpatM**** I**** E******
Parte civilă Parte vătămatăS******* J******* D* U****** P************
Parte civilăCondamnă pe inculpatul G******* P******* la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală in formă continuată prev. de art. 181 alin.1 C.p. 1968 şi art. 5 C.p. În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 şi 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. 1968. În temeiul art. 5 alin. 1 C.p. combinat cu art. 81 C.p. 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82 Cp 1968 fixează termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1968 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp 1968 privitoare la cazurile de revocare a măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ia act că persoana vătămată M**** I**** E****** nu s-a constituit parte civilă in condiţiile art. 20 C.p.p. În baza art. 397 Cpp obligă pe inculpat să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti suma de 1556,95 lei, cu titlu de despăgubiri civile - cheltuieli spitalizare. În baza art. 274 C.p.p. obligă pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din acre 300 lei cheltuieli aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.04.2017.
Hotarare 793/2017 din 24.04.2017In baza art. 391 al. 2 C.p.p. amana pronuntarea pana la data de 24.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2017In baza art. 391 al. 2 C.p.p. amana pronuntarea pana la data de 20.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2017In baza art. 391 alin. 1 C.p.p. ramâne in pronuntare până la 06.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2017Acorda un nou termen de judecata pentru cand se reia procedura de citare cu martorul lipsa. Amână judecarea cauzei la 23.03.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa martorilor din rechizitoriu. Se emit mandate de aducere pentru martorii lipsa. Amână judecarea cauzei la 23.02.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.01.2017In conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art.şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 12.01.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016In conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art.şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 03.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Acorda un nou termen de judecata pentru respectarea principiului continuitatii. Se emit mandate de aducere pentru martorii lipsa. Amână judecarea cauzei la 22.06.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016Lasa cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea inculpatului sa se prezinte in instanta. lua act ca inculpatul contesta probele administrate in faza de urmarire penala. Incuviinteaza proba testimoniala cu martorii Serban Stelica si Matei Constantin. Se citeaza cei doi martori in vederea audierii pentru urmatorul termen de judecata. Proroga discutarea admisibilitatii cererii privind avizarea certificatului medico-legal al parti vatamate de catre Comisia de Avizare si Control a actelor medicale din cadrul INML Mina Minovici, dupa audierea martorilor. Amână judecarea cauzei la 23.06.2016 Cu drept de apelodata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2016.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Desprinderea filelor 41-45 avand in vedere ca nu corespund prezentei cauze si atasarea la dosarele corespunzatoare. Incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului. Acorda un nou termen de judecata pentru a-i da posibilitatea inculpatului sa se prezinte in fata instantei Amână judecarea cauzei la 12.05.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 07.04.2016Indrepta eroarea materiala cu privire la cuantumul sumei cu care Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti s-a constituit parte civila, in sensul ca suma corecta este 1556,95 lei. Incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului, avand in vedere ca este dovedita cu inscrisurile atasate in copie. Amână judecarea cauzei la 07.04.2016. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Se introduce în cauză şi se citează în calitate de parte civilă a Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti – Argeş. Ia act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti se constituie parte civilă în cauză cu suma de 437830, reprezentând cheltuieli de spitalizare. În baza art. 353 cpp reia procedura de citare cu părţile care nu au termenul în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 25.02.2016. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016Se emite adresă către Spitalul Judetean Arges - sectia Oftalmologie pentru a ne comunica daca se constituie parte civila. Se citează partea civilă. Amână judecarea cauzei la 14.01.2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii . Fixeaza termen la data de 12.11.2015
Incheiere camera preliminara din 17.09.2015