D****** A*******
InculpatIn baza art. 278 C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sent. pen. nr. 3511/17.12.2015 a Judecătoriei Piteşti in sensul că alineatul al doilea va avea următorul conţinut: „Condamnă pe inculpatul DI la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a aunui autovehicul pe drumurile publice având in sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în condiţiile art. 5 alin. 1 C.p. cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.p.p.” Se vor face menţiuni pe actele procedurale corectate. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţat in sedinţă publică azi 28.12.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.12.2015In baza art. 386 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului DA din infracţiunea prev. de art. 336 alin 1 Cp în infracţiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002 R cu aplic art. 5 Cp. Condamnă pe inculpatul DA la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a aunui autovehicul pe drumurile publice având in sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, în condiţiile art. 5 alin. 1 C.p. cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.p.p. În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 şi 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. 1968. În temeiul art. 5 alin. 1 N.c.p. combinat cu art. 861 C.p. 1968 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar în temeiul art. 862 Cp 1968 fixează termen de încercare de 3 ani. Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. a - d C.p. 1968, respectiv: - să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Argeş, la termenele stabilite de consilieri; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Conform art. 863 alin. 3 lit. e C.p. 1968 impune inculpatului pe durata termenului de încercare obligaţia de a nu conduce niciun vehicul. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1968 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cp 1968 privitoare la cazurile de revocare a măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.12.2015.
Hotarare 3511/2015 din 17.12.2015Rămâne în pronunţare până la data de 17.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2015Admite cererea formulata de inculpat în vederea angajării unui apărător ales. Amână judecarea cauzei la 10.12.2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 05.11.2015În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii . Fixeaza termen la data de 05.11.2015
Incheiere camera preliminara din 17.09.2015