S* C******* A** B***** S** P*** R**** L****
Apelant InculpatF**** A******** S*****
Apelant Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelurile declarate de inculpata SC COMPANIA APA BRAŞOV şi de partea civilă Floca Alexandru Ştefan împotriva sent. pen. nr. 530/S/30.03.2015 a Judecătoriei Braşov, dată în dosarul nr. 9391/197/2014, pe care o desfiinţează sub aspectul soluţiei de condamnare dispusă faţă de inculpată şi sub aspectul soluţiei adoptate cu privire la acţiunea civilă formulată de partea civilă Floca Alexandru Ştefan în cadrul procesului penal. Rejudecând în aceste limite, În temeiul art. 16 alin. 1 lit. g) C.pr.pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpata SC COMPANIA APA BRAŞOV, pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 din vechiul C.pen., ca urmare a împăcării părţilor. În temeiul art. 132 alin. 1 teza a II-a din vechiul C.pen. constată stinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Floca Alexandru Ştefan în cadrul procesului penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d) C.pr.pen. obligă inculpata SC COMPANIA APA BRAŞOV şi partea civilă Floca Alexandru Ştefan la plata sumei de câte 100 de lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.10.2015.
Hotarare 679/2015 din 14.10.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 14 octombrie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2015Amână judecarea cauzei la data de 01 octombrie 2015, sala 201, ora 9
Incheiere de sedinta din 03.09.2015