S**** S*****
IntimatS**** T*****
IntimatB**** C********* R***** S**** L* S** N***** N***** D******** K******* P*******
ApelantB**** C********* R***** S*** P*** S******** Ş***
IntimatAdmite ca fondat apelul civil formulat de apelanta de apelanta Banca Comercială Română Bucureşti reprezentată convenţional prin SCA Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen în contradictoriu cu intimaţii S**** S***** şi S**** T*****, B**** C********* R***** S*** P*** S******** Ş*** cu împotriva Sentinţei civile nr. 905/30.10.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii S**** S*****, S**** T*****, în contradictoriu cu pârâtele Banca Comercială Română S.A., şi Banca Comercială Română S.A. prin Sucursala Ştei -, Ştei, şi în consecinţă: Respinge capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze din contractele de credit: clauza prevăzută la art. 9.b - comision de acordare credit - de 1,95% Flat din Convenţia de credit 1742PF din data de 11.10.2007; clauza prevăzută de art. 9.c - comision de administrare de 0,05%, adică 8,20 Euro lunar din Convenţia de credit 1742PF din data de 11.10.2007; clauza prevăzută la pct. 3.7 din Condiţiile Generale de creditare, anexa din Convenţia de credit1742PF din data de 11.10.2007 privind posibilitatea modificării unilaterale de către Bancă a comisioanelor. Respinge cererea de restituire a sumelor în echivalent lei la data plăţii, încasate drept comision de acordare, respectiv de administrare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Obligă intimaţii S**** S***** şi S**** T***** la plata către apelant a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 2942 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.10.2015.
Hotarare 706/2015 din 26.10.2015Amână pronunţarea pentru data de 26.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2015Amână pronunţarea pentru data de 19.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2015