S* T****** B*** S*
ReclamantR***** M******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S* T****** B*** S*, în contradictoriu cu pârâta R***** M******, având ca obiect cerere de valoare redusă ( art.1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă), şi, în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1738,12 lei reprezentând contravaloarea energiei termice, pentru perioada 11.2014-02.2015, potrivit contractului nr. 897/05.07.2006 încheiat între părţi şi suma de 57,16 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin.3 din contractul intervenit între părţi. Potrivit art. 1030 aliniatul 3 din Noul Cod de procedură civilă prezenta hotărâre este executorie de drept. În temeiul art.1031 aliniatul 1 din Noul Cod de procedură civilă obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Potrivit art. 1032 aliniatul 1 din Noul Cod de procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 12.08.2015 .
780/2015 din 12.08.2015