Dosar 9562/325/2015 din 25.03.2015

abandonul de familie (art.378 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9562/325/2015
Data dosar:
25.03.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
abandonul de familie (art.378 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Condamnare

    În temeiul art. 378 alin. 1 lit. c. C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1 C.pr.pen., condamnă inculpatul MAZILU CRISTIAN-DORIN, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului Mazilu Cristian Doru pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 1(unu) an, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 19, art. 397 alin. 1 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă M***** C***** C***** prin reprezentant Cuţitaru Ioana-Teodora-Cătălina. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen., dispune virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (av. Raduinea Giani Cătălin). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.11.2015.

    Hotarare 2730/2015 din 06.11.2015
  • Sedinta din data de 29.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 06.11.2015

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2015
  • Sedinta din data de 14.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 29.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.10.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2015
  • Sedinta din data de 16.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Încuviinţează solicitarea formulata de reprezentanta Ministerului Public . Citarea părţii civile CITC pentru următorul termen de judecată în vederea audierii. Pune în vedere apărătorului părţii civile, av. Răduinea Geani Catalin să depună la dosar dovada faptul că aceasta se afla la muncă în Anglia Amână judecarea cauzei la data de 14.10.2015, C4P, sala 278, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 16.09.2015.

    Incheiere de sedinta din 16.09.2015
  • Sedinta din data de 10.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Citarea inculpatului cu mandat de aducere la adresele cunoscute. Citarea inculpatului şi prin Afişare la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 16.09.2015, C4P, sala 278, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 10.06.2015.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2015
  • Sedinta din data de 13.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin.2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 13861/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul MCD pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 alin. 1 lit. c C.pen. (Legea 286/2009). Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MCD. Fixează primul termen de judecată la data de 10.06.2015, Completul 4, sala 278, pentru când se citează inculpatul şi părţile civile. Se va dispune comunicarea încheierii procurorului, inculpatului şi părţilor civile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.05.2015

    Incheiere camera preliminara din 13.05.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD