C**** V********
InculpatS******* J******* D* U****** D****** T**** S******
Parte civilăS* C*** I******** S*
Parte responsabilă civilmenteB*** I**
Parte civilăB*** M******
Parte civilăÎn baza art. 196 alin. 2,3,4 C.pen. cu aplicarea art. 374, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpata C**** V********, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatei prin prezenta sentinţă, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.p. În baza art. 93 alin. 1 C.p. impune inculpatei ca pe perioada termenului de supraveghere,să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Mehedinti. În baza art. 93 alin. 3 C.p. impune inculpatei ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin. În baza art. 91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse. În baza art. 19 Cpp, art.25 Cpp, art.397 Cpp rap. la art. 1357 C.civ., art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 si art. 24 al. 2 lit. b si art.28 alin1 si 2 din Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor nr. 14/2011: Admite în parte acţiunea civila cu privire la daunele morale formulata în cauză de partea civila B*** M******, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, str. Severinului, nr. 45, jud. MH. Obligă asigurătorul SC CITY INSURANCE S.A. în limita plafonului maxim legal, la plata sumei de 20.000 euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, sumă reprezentând daune morale. Obligă asigurătorul SC CITY INSURANCE S.A. în limita plafonului maxim legal, la plata sumei 3920 lei , sumă reprezentând daune materiale Respinge capatul de cerere formulat de Bita Marinel privind acordarea de prestatii periodice. În baza art. 19 Cpp, art.25 Cpp, art.397 Cpp rap. la art. 1357 C.civ., art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 si art. 24 al. 2 lit. b si art.28 alin1 si 2 din Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor nr. 14/2011: Admite în parte acţiunea civila cu privire la daunele morale formulata în cauză de partea civila B*** I**, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, Piaţa Şcolii, nr, 12A, jud.Mehedintii. Obligă asigurătorul SC CITY INSURANCE S.A. în limita plafonului maxim legal, la plata sumei de 20.000 euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, sumă reprezentând daune morale. Respinge capatul de cerere privind plata despagubirilor materiale si acordarea de prestatii periodice formulate de Bita Ion. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin şi obligă asigurătorul SC CITY INSURANCE S.A. în limita plafonului maxim legal către această parte civilă la plata sumei de 2349 lei cu titlu de daune materiale- cheltuieli de spitalizare B*** M******, cu dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la achitarea integrală a debitului. Ia act ca Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin nu s-a constituit parte civila cu privire la daunele materiale- cheltuieli de spitalizare B*** I**. Cheltuieli judiciare În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpata la plata sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. In baza art.276 alin 1 si 2 C. proc. pen. obligă asigurătorul SC CITY INSURANCE S.A.:- la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuielide judecata-onorariu avocat ales, catre B*** M******, In baza art.276 alin 1 si 2 C. proc. pen. obligă asigurătorul SC CITY INSURANCE S.A.:- la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata-onorariu avocat ales, catre B*** I**, Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2017.
Hotarare 239/2017 din 02.05.2017Amână pronuntarea la 02.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2017Deliberarea si pronunţarea vor avea loc la data de 20.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2017Pentru continuitatea completului, acordă termen la 06.04.2017.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017Admite cererea de amânare formulată deavocat Tană Mihnea, acordă termen la 23.02.2017.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017Pentru probatoriu, amână cauza la 26.01.2017.
Incheiere de sedinta din 15.12.2016Repetarea adresei, termen 15.12.2016.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Admite cererea de amânare formulată de avocat Bîzu Radu, acordă termen la 10.11.2016.
Incheiere de sedinta din 13.10.2016PENTRU PROBATORIU,AMÂNĂ CAUZA LA 13.10.2016.
Incheiere de sedinta din 08.09.2016Admite cererea de probatoriu, acordă termen la 08.09.2016.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016Admite cererea de amânare, termen 09.06.2016.
Incheiere de sedinta din 02.06.2016În vederea soluţionării laturii civile a cauzei,pe cale amiabilă, va amâna judecata la 02.06.2016.
Incheiere de sedinta din 05.05.2016Repetarea adresei către SML, termen 05.05.2016.
Incheiere de sedinta din 31.03.2016Repetarea adresei către SML, termen 31.03.2016.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Amânat la 25.02.2015 pentru probatoriu.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Admite cererea de amânare, termen 28.01.2016.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015Dispune începerea judecătii, termen 03.12.2015.
Incheiere camera preliminara din 05.11.2015