B**** C******* D***
InculpatCondamnă pe inculpatul B**** C******* D***,la pedepsele de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. şi art. 5 alin. 1 N.C.p.; - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. şi art. 5 alin. 1 N.C.p.; - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. şi art. 5 alin. 1 N.C.p.. În temeiul art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.p. 1969 contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare şi 8 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C.p. 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. 1969. În temeiul art. 86 ind.1 C.p. 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar în temeiul art. 86 ind.2 C.p. 1969 fixează termen de încercare de 4 ani. Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind.3 alin. 1 lit. a - d C.p. 1969, respectiv: - să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Argeş, la termenele stabilite de consilieri; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind.4 C.p. 1969 privitoare la cazurile de revocare a măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 520 de lei, vor rămâne în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală C.p.p. şi se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 decembrie 2015.
Hotarare 3477/2015 din 17.12.2015În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 17.12.2015. Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica azi, 03.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2015În baza art. 346 alin. (2) C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.4453/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul B.C.D., trimis in judecata pentru savarsirea infracţiunilor prev.de art.87 alin,.5, art.86 alin.1 si art.85 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.33 lit.a V.C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat şi fixează termen de judecată la data de 03.12.2015, data pentru cand se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Se emite adresă către IPJ Argeş în vederea comunicarii fişei de cazier judiciar. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 22 Octombrie 2015
Incheiere camera preliminara din 22.10.2015Se emite adresa catre B.C.A.J. Arges in vederea desemnării unui parator din oficiu pentru inculpat In baza art.257 C.p.p. se reia procedura de citare cu acesta. Amână judecarea cauzei la 22.10.2015. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 17 Septembrie 2015
Incheiere camera preliminara din 17.09.2015