G******** P*** O**** R***
PârâtL**** M****
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanta L**** M****, prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa PP Oţelu Roşu , şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, având ca valoare de referinţă a coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic de 400,00 lei, începând cu data de 1.01.2010 şi până la data de 13.05.2011, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 1284/2015 din 19.06.2015Amână judecarea dezbaterii fondului la data de 19 iunie 2015, urmând ca reprezentantul reclamantei să formuleze şi să depună note scrise cu privire la cele solicitate şi se va cita pârâta cu menţiunea de a depune note privind susţinerile acestuia, la dosar, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit, fără a aduce atingere dreptului de a formula concluzii orale. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 05.06.2015Amână judecarea cauzei la data de 05 iunie 2015, pentru ca reprezentantul reclamantei să depună împuternicirea de reprezentare şi dovada raporturilor de muncă ale reclamantei cu pârâta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 22.05.2015