P******** D* P* L**** J********** B*****
ApelantS****** P***
Intimat InculpatAdmite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 1863/23.10.2015, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal 9747/197/2015, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei. Rejudecând cauza în aceste limite: În temeiul art. 337 alineat 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alineat 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Şchiopu Paul la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 92 alineat 2 litera a Cod penal impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Şchiopu Paul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, şi stabileşte că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria Sita Buzăului şi Primăria Întorsura Buzăului. În baza art. 404 al 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.01.2016
Hotarare 44/2016 din 28.01.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 28.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016