L*** A***** I*****
Apelant RECLAMANTA***** R****** U**** S**
Intimat PARATT***** O*** M******
Intimat PARATT***** R****** S**
Intimat PARATAdmite apelul formulat de către reclamantul–apelant L*** A***** I***** împotriva sentinţei civile nr. 446/25 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 974/108/2015, în contradictoriu cu pârâţii-intimaţi S.C. Takata România S.R.L. Arad, S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L şi T***** O*** M******. Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că: Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul L*** A***** I***** în contradictoriu cu pârâta-intimată S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L. Anulează Decizia nr. 1422/20.03.2015 şi Decizia nr. 1520/26.03.2015, emise de către pârâta S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L. Obligă pârâta S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu era concediat cu începere de la data concedierii: 20.03.2015 şi până la data de 31.07.2015, cu dobânzi legale la acestea şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii apelate, respectiv în ceea ce priveşte respingerea celorlalte petite ale cererii de chemare în judecată. Fără cheltuieli de judecată în apel. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2015.
Hotarare 1441/2015 din 28.10.2015AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 28 OCTOMBRIE 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2015