Dosar 975/40/2015 din 20.04.2015

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 975/40/2015
Data dosar:
20.04.2015
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.10.2015 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM1-N
  • Admite cererea

    Dispune din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta si dispozitivul sentinţei civile nr. 943 din data de 23.09.2015 pronunţată în dosarul nr.975/40/2015, în sensul că se va înscrie corect la alin 3: ,, Respinge ca nefondată acţiunea în pretenţii băneşti aferente intervalului 01.01.2014 - 23.09.2015.acţiune formulată de reclamanţii: Zuzeac Gabriel Ciprian, Zaiţ Dănuţ, Trufin Simona Mihaela, Trufin Petronela, Şologon Ionel, Irimia Mihai, Doculeanu Dan, Cîrligeanu Lora, Bouariu Andrei, Beiu Maricel Săvel şi Bălan Alin Cătălin – prin Sindicatul Democrat al Bugetarilor din România în contradictoriu cu pârâţii: Unitatea Administrativ Teritorială Vlăsineşti – prin primar.” în loc de ,, Respinge ca nefondată acţiunea în pretenţii băneşti aferente intervalului 01.01.2012- 23.09.2015.acţiune formulată de reclamanţii: Zuzeac Gabriel Ciprian, Zaiţ Dănuţ, Trufin Simona Mihaela, Trufin Petronela, Şologon Ionel, Irimia Mihai, Doculeanu Dan, Cîrligeanu Lora, Bouariu Andrei, Beiu Maricel Săvel şi Bălan Alin Cătălin – prin Sindicatul Democrat al Bugetarilor din România în contradictoriu cu pârâţii: Unitatea Administrativ Teritorială Vlăsineşti – prin primar”. cum greşit s-a înscris. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 23.10.2015.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 23.10.2015
  • Sedinta din data de 23.09.2015 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM1-N
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Botoşani şi pe cale de consecinţă respinge acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive . Respinge excepţiile privind: neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, lipsa calităţii de reprezentant a Sindicatului Democrat al Bugetarilor din România, lipsa de interes, necompetenţei materiale în soluţionarea capătului de cerere privind asigurarea sumelor necesare excepţii invocate de pârâtul Guvernul României. Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la alocarea în bugetul de stat a sumelor necesare acordării tichetelor de vacanţă şi să vireze aceste sume . Respinge ca nefondată acţiunea în pretenţii băneşti aferente intervalului 01.01.2012- 23.09.2015.acţiune formulată de reclamanţii: Zuzeac Gabriel Ciprian, Zaiţ Dănuţ, Trufin Simona Mihaela, Trufin Petronela, Şologon Ionel, Irimia Mihai, Doculeanu Dan, Cîrligeanu Lora, Bouariu Andrei, Beiu Maricel Săvel şi Bălan Alin Cătălin – prin Sindicatul Democrat al Bugetarilor din România în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Vlăsineşti – prin primar. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 23.09.2015.

    Hotarare 943/2015 din 23.09.2015
  • Sedinta din data de 16.09.2015 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    Disjunge capătul de cerere având ca obiect obligarea Guvernului României să emită Normele de aplicare a OUG nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanţă şi să aprobe aceste norme prin Hotărâre a Guvernului, capăt de cerere formulat de reclamanţii: : Zuzeac Gabriel Ciprian, Zaiţ Dănuţ, Trufin Simona Mihaela, Trufin Petronela, Şologon Ionel,Irimia Mihai, Doculeanu Dan, Cîrligeanu Lora, Bouariu Andrei, Beiu Maricel Săvel, Bălan Alin Cătălin –prin Sindicatul Democrat al Bugetarilor din România în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi dispune înregistrarea acestuia sub un nou număr de dosar în care amână pronunţarea la data de 23.09.2015. În prezenta cauză amână pronunţarea la data de 23.09.2015. Pronunţată în şedinţa publică din 16.09.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD