B******* D****
Intimat Parte vătămatăF******* J****
Intimat Inculpat-În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. admite apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ împotriva sentinţei penale nr. 1396/24.11.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 9771/320/2015. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 38 al. 1 şi 2 C.pen., art. 39 al. 1 lit. b) C.pen. aplică inculpatului F******* J**** pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare la care adaugă un spor de 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare. În temeiul art. 57 al. 2 rap. la art. 51 al. 1 din Legea nr. 253/2013 stabileşte Primăria Corunca alături de Primăria Târgu Mureş ca instituţie din comunitate în cadrul căreia urmează să fie prestată munca neremunerată. Menţine dispoziţiile sentinţei penale atacate vizând condamnarea inculpatului, încadrarea juridică a faptelor, natura şi cuantumul pedepselor principale, modalitatea de executare, durata termenului de supraveghere, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse, efectuarea comunicărilor către instituţii, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi. 22.03.2016.
Hotarare 209/2016 din 22.03.2016Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 22 martie 2016, ora 12:00, sala 52.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2016admite cererea de amânare formulată de inculpat pentru angajarea unui avocat
Incheiere de sedinta din 08.02.2016