B**** I I*** C****** D* A********
Intimat ContestatorC***** S****** D******* R******** D****** S* P***** C***
Apelant IntimatAdmite excepţia necompetenţei Tribunalului Specializat Cluj şi, în consecinţă, declină competenţa de soluţionare a apelului declarat de apelanta CNADNR SA, prin DRDP Cluj, în contradictoriu cu intimatul C A B I. I. împotriva sentinţei civile nr. 7450/2015 pronunţate la data de 15.07.2015 de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 983/211/2015 în favoarea Tribunalului Cluj, Secţia Civilă. Suspendă din oficiu judecarea cauzei şi înaintează dosarul Curţii de Apel Cluj în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă dintre Tribunalul Cluj şi Tribunalul Specializat Cluj. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 21.09.2015.
Hotarare 130/2016 din 25.01.2016Respinge, ca nefondată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petenta C. N.DE A.ŞI D. N.DIN ROMÂNIA S.A. prin D.R.D. şi P.C. , în dosarul nr.983/211/2015 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 07 decembrie 2015
Incheiere finala dezinvestire din 07.12.2015