K******* M*****
ContestatorÎn temeiul art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, raportat la art. 204 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul K******* M*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. şi ped. de art. 233 – art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplic. art. 41, alin. 1 Cod penal, în prezent deţinut în C.R.A.P. Mureş, împotriva încheierii penale nr. 222/CC din data de 30 august 2015, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Tg. Mureş, în dosarul nr. 9856/320/2015. Menţine încheierea penală atacată. În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura soluţionării prezentei contestaţii, din care suma de 130 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti repartizate Tribunalului Mureş, în favoarea Baroului Mureş. Definitivă. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi 04 septembrie 2015, ora 11.00.
Incheiere finala dezinvestire 79/2015 din 04.09.2015