A******** I***
ReclamantB** G**** S****** G******* S******** O**
PârâtAnuleaza cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A******** I***, în contradictoriu cu pârâta BRD GROUPE SOCIETE GENERALE – SUCURSALA OLT, având ca obiect „pretenţii” pentru neîndeplinirea de către reclamant a dispoziţiilor art.195 şi art.197 CPC, respectiv acesta: - nu a indicat valoarea obiectului cererii şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; - nu a depus la dosar dovada calităţii de reprezentant a apărătorului Emil Ciucă conform art.83 alin. 1 coroborat cu art.82 alin. 1 CPC. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii, ce va fi depusă la Judecătoria Slatina. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.01.2016.
Hotarare 452/2016 din 20.01.2016